De la www. la web 4.0

Dezvoltat din 1954, cu susţinerea Armatei SUA, protocolul www. (World Wide Web) a devenit accesibil publicului larg în anii ’90, iar fiecare îşi creea un site prin care comunica unidirecţional cu consumatorii / clienţii săi, realizând un demers clar de interactivitate redusă. Acest lucru permitea companiilor şi indivizilor să deţină în mare parte controlul asupra percepţiei pe internet a opiniei publice prin monopolul asupra informaţiei despre propria entitate.

Atunci când acest tip de comunicare a ajuns la un nivel de saturaţie, internauţii au lansat valul web 2.0, un răspuns natural, global şi categoric la adresa dot-com-urilor. Unul dintre documentarele care surprinde exclent acea epocă este Startup.com (2001, R. Chris Hegedus şi Jehane Noujaim). A sosit pentru primul deceniu al mileniului XXI momentul comunităţilor virtuale, al blogurilor, al wiki-urilor, al comunicării instantaneee din orice punt al globului prin orice mijloace, odată cu dezvoltarea şi ieftinirea tehnologiei suport care face accesibilă aceste facilităţi publicului larg.

Web 2.0 este astăzi un termen-umbrelă, având multiple interpretări, însă cel mai adesea îl întâlnim atunci când se fac referiri la conţinutul generat de utilizatori (user generated content), socializare online (social networking) sau aplicaţii diverse ce combină conţinut din diverese surse (mashups)” (1)

Dacă web 2.0 a însemnat trecerea de la comunicarea unu-către mulţi la comunicarea de comunitate, atunci web 3.0 înseamnă comunicarea omului în timp real, la distanţă, prin intermediul internetului şi al comunicaţiilor mobile, cu diferite dispozitive care au deja un anumit nivel de inteligenţă integrat: automobile, smart Phones, puncte de plată prin unde radio fără contact (realizată prin intermediul tehnologiei NFC – Near Field Communication) şi în general cu orice dispozitiv care funcţionează pe baza tehnologiei NFC. Totodată, la nivelul conţinutului pe internet, apare flexibilitatea scalării: atunci când un site este vizitat de milioane de utilizatori, lăţimea de bandă de internet alocată poate creşte doar pentru a acoperi cererea, atunci când hostarea se face cu opţiunea in cloud.

Web 3.0 înseamnă web semantic, înseamnă dezvoltarea unor procese şi tehnologii care procesează căutările utilizatorului în funcţie de sens, nu doar în funcţie de textul căutat. Astfel, dacă în tehnologia web 2.0 dai un search pe Google despre „melancolie” vei găsi definiţii ale termenului, lucrări de specialitate din psihologie şi filmul lui Lars von Trier. În web-ul semantic totuşi, în rezultatele căutării s-ar putea găsi o fotografie care, deşi nu a fost tagged(tăguită) ori categorisită astfel, doar pentru că sugerează starea de melancolie, interpretată prin nişte parametri predefiniţi în algoritmul de căutare, va fi între rezultate.

Deşi Web 3.0 e hype („la modă”), ridică probleme importante legate de securitate. Astfel, cineva care îţi face o fotografie pe stradă, o introduce în serviciul de scanare şi căutare imagini de la Google, îţi poate găsi profilul pe Facebook. Dacă ai avut imprudenţa de a face publice anumite date personale de identificare, identitatea ta poate fi furată sau poţi cu uşurinţă fi victima unor furturi.

Probleme şi mai mari pare să pună folosirea cipurilor RFID (Radio Frequency IDentification) în paşapoarte şi carduri bancare, întrucât datorită range-ului relativ (30 m distanţă), datele pot fi cu uşurinţă falsificate, folosind un cititor de RFID la distanţă şi un program de clonat documente. (2)

Dacă acum web 3.0 devine tot mai normal, aşa cum în urmă cu un deceniu web 2.0 devenea regula după prăbuşirea dot-comurilor, în perspectivă, în mai puţin de 10 ani, generaţia care urmează se pregăteşte pentru web 4.0, adică interacţiunea om-maşină din valul web 3.0, căreia i se adaugă inteligenţa artificală, rezultând în comunicarea dintre diferite dispozitive într-o manieră continuă şi lipsită de bariere.

Practic, în web 4.0, toate obiectele dintr-o încăpere: pixurile, biroul, laptopul, mobilul, aparatul TV, oala de pe foc de la bucătărie şi frigiderul vor fi conectate la un internet avansat şi în acelaşi timp între ele, fără ca utilizatorul să mai fie nevoie să programeze instrucţiuni. Casele inteligente ale viitorului vor deveni standard, într-o civilizaţie hipertehnologizată. Vă invit să consultaţi şi graficul de la:

Spisak, Nova (2007, februarie 9) (web log) How the WebOS Evolves ?, Radar Networks, http://novaspivack.typepad.com/nova_spivacks_weblog/2007/02/steps_towards_a.html;

Referinţe:

(1) Ardelean, Alexandru (2008, Aprilie) – Revoluţia internet 2.0, Biz/159, p. 20, http://issuu.com/revistabiz/docs/biz_159-m;

(2) Ranger, Steve (2006, iulie 21) Crime of the future – biometric spoofing?, ZDNet Asia, http://www.zdnetasia.com/crime-of-the-future-biometric-spoofing-39376855.htm;

Bibliografie:

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

O părere la “De la www. la web 4.0”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s