Psihologie vs. NLP în România

În 2007, am fondat un grup de Yahoo care se numea „Dezvoltare profesională„. Nu o dată am întâlnit situaţii de publicitate înşelătoare, în care NLP-işi promovau cursuri în aşa fel încât cititorul neavizat ar fi putut înţelege că sunt cursuri de terapie, sau acreditate psihologic cumva. Asa ca m-am hotarat sa scriu si sa public doua-trei articole pe tema aceasta, legate intre ele printr-un fir logic de argumentatie. Acesta este primul dintre ele.

 

  

Ce înseamnă să fii psiholog în România

În 2004, în România, Colegiul Psihologilor din România (COPSI), conform noilor norme şi statutului, precum şi Codului Deontologic elaborat, a reglementat funcţionarea unei comisii deontologice care să analizeze cazurile sesizate care contravin codului deontologic al psihologilor. Este de notat cum COPSI are împuternicirea legală, în calitate de autoritate recunoscută de stat pentru a interveni, investiga şi sancţiona, profesional şi legal cazurile în care s-a constatat pe baza dovezilor prezentate existenţa unei contravenienţe faţă de codul deontologic.

Există o problemă de fundal: psihologul cu drept de liberă practică este acela care a dobândit această calitate pe baza depunerii unui dosar şi trecerii unui/unor examen(e). Poate fi admis în acest concurs candidatul care are minim următoarea pregătire:

• este licenţiat în psihologie/ştiinţe ale educaţiei, cu 240 ECTS (credite universitare transferabile), sau cu alte cuvinte, a studiat psihologia la nivel de bachelor 4 ani (zi) sau 5 ani (ID). Ultima promoţie din România care a studiat psihologia o asemenea perioadă de timp a început în 2004 şi s-a lichidat în 2008 şi 2009

sau

• este licenţiat în psihologie/ştiinţe ale educaţiei, cu 180 ECTS (credite universitare transferabile) – 3 ani universitari şi este master în psihologie, cu 120 ECTS (credite universitare transferabile) – 2 ani universitari

sau

• o licenţă/un master în psihologie/ştiinţe ale educaţiei, la care se adaugă numărul total de ECTS necesare minim pentru a accede la poziţia de psiholog de liberă practică include o serie de discipline obligatorii (cea mai complicată situaţie, nu ştiu pe nimeni care să fi făcut asta

sau

• master + doctorat în psihologie/ştiinţe ale educaţiei (minim 5 ani, echivalentul a 300 ECTS), la care se adaugă o licenţă într-un domeniu învecinat psihologiei

Deci teoretic, un absolvent al facultăţii de psihologie este psiholog. Practic, nu este, până când nu e recunoscut de COPSI, după standardele lor. Cine nu a făcut toate formele, formările şi nivelele sau nu plăteşte constant taxa, sau nu trece vreun examen, nu are dreptul să se numească psiholog şi nici să pretindă că ţine cursuri acreditate psihologic. Cine spune că este, dar nu este, comite malpraxis, iar COPSI ar trebui să intervină. De fapt, a şi făcut-o. Există cazul destul de cunoscut al lui Tiberiu Felber, un trainer ardelean care făcuse doar facultate de psihologie (pare-mi-se fără să fi dat examenul de licenţă), şi care a fost sancţionat public pentru folosirea neadecvată a acestei titulaturi în contextul promovării unor cursuri. Risca să fie sancţionat penal pentru infracţiunea săvârşită.

 

  

Malpraxis, dar de care?

Acestea fiind luate în considerare, se ridică următoarea problemă, care d.p.d.v. al statutului psihologului în România este o problemă de malpraxis, dar în esenţă este, după părerea mea, o problemă de marketing.

În Codul Deontologic al psihologului din România este specificat că un psiholog este obligat să prezinte cât mai clar, fără omisiuni sau distorsiuni, pregătirile şi calificarea pe care o are în urma studiilor. Este o bună practică deontologică şi de marketing pentru fiecare psiholog să specifice, în prezentarea sa profesională, în ce este licenţiat, în ce este master, când şi unde a obţinut aceste calificări universitare, precum şi numărul de înregistrare în registrul psihologilor acreditaţi din România.

În schimb, sunt unii şarlatani care umblă cu cioara vopsită şi îşi arogă… să zicem „valenţe psihologice” pe care în fapt nu le au, în speranţa de a atrage mai mulţi clienţi. De ce? Pentru că le pare că sunt mai credibili în calitate de psihologi decât în calitate de NLP-işti. Ce ar face pe cineva să creadă asta? În primul rând, lipsa unui marketing adecvat din partea NLP-iştilor, unul care să îi poziţioneze, în raport cu psihologia, spre exemplu. În al doilea rând, din partea implicării unor organisme naţionale sau internaţionale care să stabilească şi să impună un Cod Deontologic extensiv pentru practicienii NLP-ului. Dau un alt exemplu: coachii din România nu prea se dau psihologi, pentru că există mai multe organisme a căror autoritate este recunoscută în România: Asociaţia Română de Coaching (ARC), Societatea Română de Coaching, International Coaching Federation (ICF) şi Metasysteme (unul din formatorii de coaching în România). Cei care îl practică, au înţeles, în mare, necesitatea diferenţierii sale de psihologie.

O abordare care creează confuzii este neprofesională şi ineficientă pentru toate părţile implicate.

 

  

NLP, între profesionalism şi derizoriu

Un trainer a spus la un moment dat în cadrul unui workshop la care am participat: „dacă NLP nu este recunoscută ca o ştiinţă, poate fi măcar considerată o artă?”

Circulă un banc despre cum a fost fondată programarea neuro-lingvistică, în anii ’60. Se spune că Richard Bandler a luat o amendă pentru depăşirea limitei de viteză în California şi în timp ce îi completa procesul verbal pe şosea, poliţistul l-a întrebat cu ce se ocupă. Richard Bandler i-a răspuns sincer că se ocupă cu hipnoza. Poliţistul i-a răspuns cu candoare: „Domnule, îmi pare rău, acest lucru este ilegal. Vă mai întreb încă o dată, iar dacă îmi răspundeţi acelaşi lucru, va trebui să vă arestez. Cu ce vă ocupaţi?”. Bandler avea pe bancheta din spate vreo câteva cărţi, una de programare informatică, el însuşi fiind un specialist în acest domeniu, alta de neuropsihiatrie şi alta de filologie, aşa că a răspuns: „cu programarea neuro-lingvistică”.

Acest domeniu, cunoscut şi în România ca NLP, a crescut înglobând elemente deja existente într-o multitudine de alte domenii şi dezvoltându-le separat, într-o structură şi într-un stil propriu. Multe elemente din cadrul programării neuro-lingvistice au fost preluate din psihologie, şi de aici învecinarea unor ramuri. Foarte mult din ceea ce este speculat în jurul NLP s-a construit în jurul personalităţii contrastante a lui Richard Bandler, care a fost diagnosticat clinic drept sociopat cu tendinţe criminale (şi care a fost chiar acuzat într-un proces de crimă din care a fost achitat din lipsă de dovezi), precum şi a faptului că tentativa de a valida ştiinţific unele din aplicaţiile NLP a eşuat. Astfel, NLP nu este o ştiinţă, ci o pseudo-ştiinţă.

Toate acestea fiind spuse, nu este mai puţin adevărat că programarea neuro-lingvistică a ajutat la construirea şi dezvoltarea unor arii de specializare şi studiu cu aplicabilitate deosebit de concretă în cadrul organizaţional şi chiar validate ştiinţific după norme psihologice (a se vedea instrumentele de măsurare a valorilor şi metaprogramelor, precum şi interviul comportamental şi de limbaj, cercetările în domeniul leadershipului organizaţional şi a structurilor geniului). Aşadar, NLP nu este o ştiinţă, dar unele din componentele sale sunt validate ştiinţific: teoria metaprogramelor, Spyral Dinamics, hipnoza ericksoniană. Altele, pot constitui o bună practică, fără ca teoriile care stau la baza acestei practici să fi fost validate ştiinţific (de exemplu, prin cercetare).

Asadar, este important sa distingem clar care sunt diferentele intre psihologie si NLP. Iar specialistii celor doua arii ar trebui, dupa parerea mea, sa faca o treaba mai buna in a educa publicurile lor sa inteleaga clar diferenta, fara a minimiza valoarea si reprezentarea corecta a celuilalt domeniu. Mai ales ca multi psihologi sunt si NLP-isti.

VA URMA

Happy personal development!

Iti multumesc!

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Anti-mixul de marketing

Am dezvoltat pe marginea acestui subiect în cartea Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelență.

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2013-prezent, toate drepturile rezervate.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.