De la Ana la Caiafa, partea II, sau Cum să îţi apostilezi, traduci şi legalizezi actele de studii pentru a fi recunoscute în străinătate

Continui aici seria începută săptămâna trecută cu articolul „De la Ana la Caiafa, partea I, sau Cum să îţi obţii şi vizezi actele de studii de licenţă şi master din România pentru a fi recunoscute în străinătate„. Acest post este o continuare directă a aceluia.

 

A apostila sau a nu apostila, aceasta este întrebarea

În general, există o chestie care se numeşte Convenţia de la Haga. E un acord internaţional între multe, multe ţări în ceea ce priveşte recunoasterea actelor. Există unele ţări din UE care încă cer ca actele de studii să primească apostila de la Haga (de exemplu, Italia). Ceea ce înseamnă că următorul tău drum trebuie făcut la Prefectura oraşului unde ai absolvit studiile de licenţă sau de master, unde pentru fiecare document original vei primi câte o apostilă. Apostila e o foaie colorată care se capsează împreună cu actul original. Te costă 22 lei/fiecare act + 3 lei cererea. Deci dacă ai 5 acte cu care te duci o dată, vor fi 113 lei.

Atenţie! Dacă oraşul în care ai studiat este diferit de oraşul în care ai domiciliul din buletin acum sunt diferite, atunci te poţi duce şi la prefectura oraşului unde locuieşti acum. Spre exemplu, eu am studiat în Iaşi, dar acum sunt domiciliat în Bucureşti. Am putut să îmi apostilez actele eliberate de la Iaşi la prefectura de la Bucureşti.

Prefectura Bucureşti se găseşte la Casa Presei Libere, în corpul B. Harta aici. Nu vă apucaţi să căutaţi „Prefectura Bucureşti” pe Google Maps, rezultatul este greşit. Programul actual al Prefecturii Bucureşti (tel 0213126525) este:

Depunere acte:

luni şi miercuri 9-11, 13-15

marţi 9-11, 13-15, 16.30-18.30

joi şi vineri: 9-11

Eliberare acte:

luni-miercuri 12-13, 15.30-16.30

joi-vineri 12-13

Aici e un şpil la programa analitică. Dacă universitatea ţi-a dat-o legată împreună cu adeverinţa, atunci se apostilează tot documentul, iar apostila se ataşează ultimei pagini înainte de coperta finală. Dacă universitatea nu ţi-a dat programa analitică lipită cu clei, ci în dosar cu şină (sau mai rău, ca un teanc de foi – cum am primit eu de la Politehnica Bucureşti – unde a trebuit sa o listez pe banii mei), atunci Prefectura o să-ţi apostileze doar adeverinţa.

La Prefectură NU se primesc acte de studii nevizate de către CNRED. Toate actele originale de studii trebuie să fie mai întâi vizate de către CNRED pentru a fi apostilate. Eu am încercat să mă duc cu acte nevizate de minister şi nu mi le-a primit la Prefectură.

De la biroul de apostile al prefecturii, eşti trimis/ă la casierie sau la finanţele publice locale ca să plăteşti taxa consulară. Sună pompos, dar e de fapt preţul pentru foaia colorată pe care ţi-o capsează cu actele. Aici deja nu întâmpini mari probleme. Mergem mai departe.

 

Traducerea şi legalizarea copiilor actelor de studii

Să zicem că ai actele originale, avizate şi eventual apostilate (dacă e cazul). Ce vei avea nevoie să faci mai departe, pentru a fi acceptate în ţara în care ai nevoie de ele, este să faci rost de nişte documente derivate:

• traduceri autorizate
• legalizarea prin notariat public a traducerilor autorizate
• copii legalizate

Să le luăm pe rând. Orice traducere trebuie făcută din limba română în limba cerută de către un traducător autorizat, care să facă dovada că a dat un examen ce l-a calificat în asta. Dacă este vorba de o limbă pe care o cunoşti cel puţin la nivel de expert şi ai destul de multe pagini de tradus, poate fi o idee economică să te certifici chiar tu însuţi/însăţi ca traducător autorizat. Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC) organizează periodic cursuri de formare şi examene pentru traducători autorizaţi, mai ales pt limba engleză. Ştiu că s-ar putea să sune ca un şoc, dar s-ar putea să fie mai ieftin, mai ales dacă ai de tradus şi o programă analitică.

Orice traducător autorizat lucrează cu unul sau (cel mai bine) mai multe notariate, la care are depuse specimene de semnătură. De obicei, procedura de lucru este cam următoarea: identifici furnizorul de traduceri autorizate, le trimiţi prin e-mail documentele de tradus scanate în format PDF (eventual OCR şi la o rezoluţie de minim 300 DPI – e cel mai bine) şi le ceri o ofertă de preţ.

Este bine să ştii că nu întotdeauna numărul de pagini ale documentului se traduce în numărul de pagini pe care îl vei plăti. De exemplu, dacă ai două jumătăţi de pagină pe care scrie puţin, ele pot fi socotite ca o pagină şi plăteşti 4 să zicem în loc de 5. Sau, dimpotrivă, dacă un act de studii are 4 pagini de scris mărunt, poţi ajunge să plăteşti 5 sau 6 pagini, deoarece în general se socotesc numărul de semne (de aceea este important ca la scanare, să ai dacă se poate şi OCR – recunoaşterea caracterelor).

Pe baza documentelor scanate, ţi se face o estimare şi ţi se transmite o ofertă, pe care o poţi accepta sau refuza. Dacă accepţi, în 1-2 zile lucrătoare actele tale vor fi traduse. Dacă e vorba despre programa analitică, poate lua şi o săptămână, dar vei putea să negociezi la un preţ mai mic per pagină.

Foarte important! Atunci când te prezinţi la traducător/notariat să ridici traducerea, trebuie să ai şi actele originale la tine pe care să i le arăţi traducătorului. Dacă un traducător autorizat se oferă să îţi traducă actele fără să le vadă în original cel târziu la momentul predării traducerii înseamnă că ceva este în neregulă şi ar trebui să nu ai încredere în acel traducător. Ştiu, poate părea cam redundant în această eră a tehnologiei, dar aşa spune legea.

Notarul public legalizează traducerile şi recunoaşte traducătorul autorizat.

 

Atenţie! 6 ponturi importante pentru o traducere legalizată ca lumea:

1. Traducătorul trebuie să îţi traducă inclusiv numărul de înregistrare şi avizul CNRED. Trage-l de mânecă, unii s-ar putea să uite.

2. Cere-i traducătorul să îţi capseze traducerea împreună cu o copie xerox a actului original, pentru Camera Notarilor Publici, iar legalizarea cu ştampila notarială să se facă în continuitate. S-ar putea să nu ai nevoie, dar nu te costă nimic să ceri asta.

3. Dacă vrei să faci din două documente originale unul singur la notar, să ştii că pentru traducere se poate! De exemplu, factual, certificatul de practică psihopedagogică şi foaia matricolă a modulului psihopedagogic sunt două documente diferite. Dar poţi să îi ceri traducătorului să le prezinte împreună notarului ca un singur document. Astfel, vei plăti o legalizare în loc de două şi, mai departe, toate taxele se vor plăti la un document, nu la două.

4. Dacă ai nevoie de traducerea în limba engleză, nu mai fă traducerea legalizată a suplimentului de licenţă/master! El este deja în original în limba engleză. Ajunge o copie legalizată – costă de vreo trei ori mai puţin, ca traducere+legalizare.

5. Păstrează bine chitanţa de la biroul traducătorului, s-ar putea să mai ai nevoie de ea.

6. Este bine să faci cel puţin două legalizări ale aceluiaşi document – nu ştii niciodată când s-ar putea să mai ai nevoie de mai multe exemplare legalizate – mai ales dacă aplici la mai multe instituţii de învăţământ.

7. Deşi ştiu că nu e frumos să spun asta, porneşte de pe principiul că stai de vorbă cu idioţi. Stabileşte clar tot.

Pentru a face o copie legalizată după orice document, trebuie să te prezinţi la notar cu originalul şi cu n+1 copii după original, unde n e numărul de copii pe care îl doreşti.

 

Camera Notarilor Publici

Următoarea etapă în demersul de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii este apostilarea traducerilor şi a copiilor legalizate, la Camera Notarilor Publici din oraşul/judeţul de unde ai reşedinţa. S-ar putea să nu ai nevoie de aceasta, dar e bine să ştii despre ce este vorba.

Camera Notarilor Publici recunoaşte prin apostilare notarul public care a realizat legalizarea copiei sau a traducerii după actul original.

Fiecare act pe care îl prezinţi la Camera Notarilor Publici are nevoie de un mic dosar în sine: o cerere de apostilare, documentul original, copia/traducerea legalizată a documentului original precum şi actul de identitate în original şi copie simplă. Fiecare supraapostilare costă 43,4 lei. Dacă ai 10 acte, te costă 434 de lei. Camera Notarilor Publici Bucureşti se găseşte pe Str. Gen. H.M. Berthelot 42A, Sector 1, Bucuresti, cod poştal 010169 Harta aici.

PROGRAMUL de lucru cu publicul:
luni-joi 09:00-11:00 primire cereri; 15:00-16:00 eliberare acte
vineri 09:00-10:30 primire cereri; 13:00-14:00 eliberare acte
CONTACT: Tel: 021.311.72.81; 021.311.72.90; Fax: 021.311.73.02; e-mail apostila@cnpb.ro

Site-ul public al CNPB este deosebit de primitor (cel puţin până să-şi bage cineva dejtele-n el şi să-l strice în dorinţa eternă de a-l „îmbunătăţi”) – veţi găsi cam tot ce aveţi nevoie pentru apostilarea traducerii.

Atenţie! Gândeşte-te bine dacă e nevoie să faci această cheltuială. Află la instituţiile din ţara care îţi cere dacă e nevoie să faci şi această apostilare. Toate cheltuielile cu aceste acte cresc exponenţial şi te poţi trezi foarte probabil că ai de plătit câteva sute de euro ca să ai un singur set de acte pregătite – nu mai spun dacă te apuci să le mai traduci şi în mai multe alte limbi ca să aplici în ţări diferite.

 

Consulatul ţării respective

În unele circumstanţe – cum este cazul cu privire la Italia, mai trebuie plătită şi o chestie care se numeşte „declaraţie de valoare” – o altă elucubraţie birocratică menită să-ţi mai scuture din buzunar vreo câteva sute de euro şi care durează şi o lună până e gata.

 

Scanare

Ei bine, acum trebuie să scanezi tot. Fiece document în forma sa finală, apostilat, vizat, ştampilat, tradus, legalizat sau cum este el. Format PDF, rezoluţie minimă 300. Preferabil OCR (Optical Character Recognition). O pagină e un leu, cam peste tot în Bucureşti. Pregăteşte aşadar vreo 100 de lei şi pentru distracţia asta. Verifică paginile să fie scanate vertical aşa cum ai nevoie de ele şi că ţi-a scanat la fiecare document paginile toate, inclusiv cele albe care au ştampilă pe colţ.

 

Perspectivă (semi)finală

Acum, gândeşte-te că în tot procesul obţinerii acestor acte, vei cheltui mult timp, mulţi bani şi vei reuşi să pui la încercare tot ce ai învăţat în facultate cu privire la oameni. Pregăteşte-te să ai de-a face cu oameni care nu îşi fac treaba, care consideră asta normal, împreună cu dărnicia în a te taxa pentru orice, mai ales pentru greşelile lor. Dacă mai este şi evident că nu ştii acest întreg proces, vei fi mâncat/ă cu fulgi cu tot!

Ah, şi am uitat – nu te aştepta să te ocupi de asta în timp ce ai un job full-time din care să trăieşti, pentru că majoritatea acestor instituţii lucrează dimineaţa, după cum ai observat şi ai maxim 2 ore să mergi colo sau dincolo. Peste tot, sunt cozi. Peste tot, sunt întârzieri. Peste tot, sunt incompetenţi. Foarte probabil, dacă doreşti să pleci în altă ţară ca să ai nişte condiţii de trai decente, vei dori să fugi mâncând pământul după această experienţă şi să nu te mai uiţi deloc înapoi.

La un moment dat, o secretară acră, văzând cât am studiat şi cu câtă dârzenie m-am înfiinţat în faţa biroului ei cerându-mi drepturile, mi-a reproşat cu tupeu: „dumneavoastră n-aţi avut altă treabă [decât să studiaţi atâta…]”. Păi ce să-i faci? Trebuia să tragi la plug. Aşa, era şi ea mai fericită poate că nu a trebuit să muncească aşa de tare în timpul programului de lucru. Greu e când tragi de hârtii! Muncă patriotică, nenică, trebuie să te duci la sală, să faci muşchi!

VA URMA

PS: Dacă ţi-a plăcut acest post, citeşte-le şi pe celelalte din această serie! Iată prezentarea ei pe larg, cu linkuri către toate articolele!

Happy education!

Îţi mulţumesc!

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2013-prezent, toate drepturile rezervate.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.