A Farewell to Fools / Condamnat la viaţă

Condamnat-la-viata_700x1000+5mm_300dpiIdeea: „Condamnat la viață” este o poveste despre prietenie, umanitate şi sacrificiu. Acțiunea se desfășoară într-un sat din Transilvania, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Un soldat german este găsit mort la marginea satului de către Alex, un copil. Întrucât nu se știe cine este vinovat, ofiţerii germani ameninţă că vor executa câţiva 10 dintre fruntaşii satului dacă făptașul nu se va preda până dimineața. Cum nimeni nu pare să își asume vina pentru cele întâmplate, cei zece membri ai elitei pun la cale un plan pentru a se salva. Ei încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului” să-şi asume responsabilitatea în schimbul unor recompense și a șansei de a deveni erou.

Am avut ocazia de a fi invitat la vizionarea de presă pentru bloggeri de luni seara.

Bineînţeles, conflictul finalului (că regizorul a vrut ca Ipu să moară la final şi că producătorii au ales în cele din urmă finalul în care Ipu trăieşte) este unul care precede lansarea filmului. Dar nu e prima dată şi nici ultima oară când un film românesc (chiar şi realizat în coproducţie, de data asta cu Belgia şi Germania) are probleme cu finalul. Totuşi, filmul are de suferit din această cauză, deoarece crescendo-ul dramatic al filmului sugerează un final tragic. Happy-end-ul apare forţat, ca o rupere de ritm. Cu finalul gândit de regizor, filmul ar fi fost bun. Aşa, e doar un film mediocru, dar care te pune pe gânduri (dacă n-ai văzut ecranizarea originală din 1978: Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte).

Problema este una care poate fi tranşată în cheie creştină, în ciuda faptului că unul din personajele ipocrite este însuşi preotul satului. Cei 10 din „elită” au de ales între a-şi salva viaţa pământească sau a-şi salva sufletul prin sacrificiul pe care cineva „trebuie” să îl facă pentru ceilalţi 9. Toţi cei 10 sunt foarte legaţi de toate avuţiile lor pământeşti şi caută pe altcineva să se sacrifice în locul lor. Pentru a-şi salva pielea, sunt dispuşi să facă orice. Aici, străluceşte interpretarea actorilor – şi mă refer în mod deosebit la Harvey Keitel (preotul), Laura Morante (nevasta preotului), Gheorghe Visu (notarul), Alexandru Bindea (şeful poliţiei) şi Hubert Damen (doctorul), care creează portrete distincte, credibile, amuzante în felul lor.

_MG_0678

La sfârşitul filmului se produce o răsturnare de situaţie, iar Ipu (Theodore, jucat de Gerard Depardieu), un soldat francez care şi-a pierdut memoria în primul război mondial şi afost salvat de un sătean, caută un nou sens. Sensul la care aspirase toată viaţa fusese acela de erou. Oportunitatea de a muri pentru a „salva satul” i se conturează ca o nouă aspiraţie. De fapt, fiecare dintre noi ne căutăm sensul vieţii în a fi un erou pentru cineva. ceva, care să ne aducă aminte că dacă nu am fi fost noi, lumea ar fi fost probabil mai tristă.

_MG_1037

Happy-end-ul de care vorbeam este o invitaţie pentru spectatori ca să le descopere altora când au fost eroi. Cine a fost erou pentru tine? Cine merită să-şi îmbogăţească viaţa ştiind pentru sensul, misiunea vieţii sale, că te-a „salvat” pe tine – fizic sau mai ales spiritual? Desigur, o întrebare tezistă, dar la care filmul oferă un răspuns – cel puţin pentru acest caz individual.

Ţinem cont în acelaşi timp că acţiunea filmului se petrece pe timp de război. Partea de „comedie” din tragicomedie ar putea face ca acest film să fie luat uşor. Din păcate, chiar asta se întâmplă, iar nota comică strică filmul, atunci când ar fi cazul să fie serios. Bogdan Dumitrache („Dreyer”) a vrut să facă un film greu, care să spune multe, să spune mult şi spună bine. Privind uşor detaşaţi din scaunul comod al cinematografului, suntem invitaţi, chiar de către autori, să tratăm această operă de artă ca pe o piesă de divertisment.Ce reuşeşte să spună este puţin şi neoriginal. Desigur, în subiectivismul meu de a considera acest film mediu am fost influenţat pozitiv de virtuţile poveştii, care se trag din scenariu, care vine din nuvelă. Aşadar, intenţiile sunt bune.

Eşecul cel mai remarcabil al regizorului este atât în coordonarea echipei de actori, cât şi în lipsa de echilibru  dintre comedie şi tragedie. Asta capătă cu atât mai multă greutate când nu prea se mai face tragicomedie, ci comedie dramatică – mai ales noul val hollywoodian despre care am scris aici. Accesând linkurile, veţi înţelege diferenţele. Nu mă înţelegeţi greşit, apreciez în mod egal ambele genuri, doar că trebuie să ştii ce ai de gând să faci. Bogdan Dumitrache nu a ştiut.

_MG_9776

Punctajul meu: 5/10. Un film mediu, care merită văzut dacă reuşiţi să vedeţi dincolo de ce a reuşit să spună regizorul şi mai ales dacă n-aţi văzut filmul lui Sergiu Nicolaescu.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

O părere la “A Farewell to Fools / Condamnat la viaţă”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s