Realitatea este structurată pe dimensiuni. Fiecare percepe atâtea cât îl duce viziunea. Perspectiva reprezintă unghiul de privire asupra unui anumit obiect (problemă, situaţie, om, concept, etc.) dintr-o anumită dimensiune, poziţionată anume faţă de celelate dimensiuni.
O greşeală frecventă se numeşte miopia de perspectivă, care este direct proporţională cu spiritul de turmă. Presupune privirea din aceeaşi perspectivă. Miopul de perspectivă încearcă îi convingă şi pe ceilalţi că lucrurile sunt aşa cum le vede el, fără să încerce să privească şi din altă perspectivă. Încearcă să aducă pe toţi sub aceeaşi umbrelă, în lumea sa, mică şi măruntă, pentru că aceasta este singura formă în care poate să relaţioneze şi să creeze legături.
Să luăm un exemplu, ca să înţelegem mai clar. În Bucureşti, erau mulţi tineri studenţi care se duceau la evenimentele organizate de către asociaţii: concursuri, conferinţe, studii de caz, traininguri extinse pe o săptămână, şcoli de vară. Acolo, invitaţii par nişte zei, nişte maeştri, nişte profesori care îşi asumă o comunicare din poziţia părinte-copil. Dar studenţii rar participă la întâlnirile oamenilor de afaceri, acolo unde există o comunicare din perspectiva adult-adult. Lumea studenţilor la zi este constituită din întâlnirile cu prietenii, ieşiri la distracţie, relaţii sentimentale trecătoare şi învăţat pe ultima sută de metri a unor concepte pe care, neavând cum să le relaţioneze cu realitatea practică de business (project management, copywriting, negociere, programare informatică, relaţii publice, tranzacţii financiare, etc.), le uită. Puşi în faţa posibilităţii de participare la o serie de întâlniri degajate de networking cu profesionişti, se simt străini, scoşi din spaţiul călduţ şi confortabil al micii lumi pe care şi-au construit-o, găsesc mereu altceva mai bun, mai urgent de făcut. Mai departe, acelaşi lucru se propagă şi pe facebook: sfera socială a fiecăruia nu va deveni decât o oglindă a activităţilor în care acceptă să se implică. Şi se mai întreabă unii: „de ce este atât de greu să intri într-o breaslă de porfesionişti?”. Uite, de-asta.
„Dacă tot ce ai în mână e un ciocan, toate în jur ţi se vor părea cuie”
Abraham Maslow.
Abilitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective se poate numi flexibilitate a viziunii şi se dezvoltă odată cu gândirea şi voinţa. Acest sistem este important pentru că este general valabil şi constituie fundamentul pentru tot ceea ce există ca acţiune în comportamentul unui om. Descoperirea modului de a perpectiva al unui om constituie un pas fundamental în înţelegerea lui ca entitate individuală şi niveluri neurologice. Să facem puţină observaţie sociologică: Bucureşti vs. Bruxelles.
În Bruxelles, în metrou, tramvai, autobuz, nu am văzut pe NIMENI vorbind la telefon zgomotos. Discuţia se ţine în şoaptă, sau la un nivel vocal redus. Singurii care ies în evidenţă sunt românii. Păi cum se comportă un român în mijloacele de transport? Se înghesuieşte, eventual mai dă un şut vreunei babe care se mocăie în dreptul uşii, deschide telefonul şi începe să turuie în auzul întregului mijloc de transport despre: întâlnirea cu gagica de aseară, ce a zis medicul că are la ovare, cum i-ar sparge faţa profesorului care a dat nu ştiu ce notă, ce a scris prin dosarele confidenţiale ale nu ştiu cărei companii sau ce şi-a mai luat din mall. Deunăzi am văzut un cuplu care se certa într-un vagon de metrou de parcă ar fi fost singuri. Creând o iluzie a intimităţii pe care poate niciodată nu au înţeles-o, ceilalţi nu mai există. Propriul punct de vedere (propria viziune) este singura care există.
Între exerciţiile pe care le lucrez la cursul de branding personal, se numără unul în care participanţii trebuie să se pună în papucii altcuiva. Un cursant mi-a spus la un moment dat că nu înţelege rostul acestui exerciţiu, în contextul brandingului personal.
Dacă trăieşti şi te exprimi doar pe tine, prin tine şi pentru tine, e destul de probabil să nu îţi dai seama foarte complet cum te văd ceilalţi, nu?
Viziunea reprezintă un tablou mental format pe baza analizei strategice dintr-o perspectivă (sau mai multe). Reprezintă suma unor caracteristici ale unor spaţii ale dimensiunilor percepute. Vizunea este rezultatul abilităţii de a privi în sus (şi la propriu, şi la figurat) şi rezultatul încurajării unor abilităţi creative. Este o sursă importantă şi puternică de motivaţie, ajungând în ultimă instanţă pentru unii să reprezinte raţiunea de a fi.
Sistemul de referinţă reprezintă ansambluri închegate de dimensiuni clar percepute şi aplicate, fundamentate în pricipiii, valori, idei, convingeri, credinţe, concepţii, care se reflectă practic în acţiuni. Atunci când există, de obicei este unic şi cauzează în ultimă instanţă limitarea perspectivelor. Sistemul de referinţă al unui om se formează în primă instanţă în timpul celor 7 ani de acasă, apoi la vârsta adolescenţei, după care contactul cu realitatea ce presupune independenţă mai mult sau mai puţin conştientizată şi/sau resimţită cimentează acest sistem de referinţă, care multă vreme, poate chiar toată viaţa, afectează existenţa fiecărui om. Nimeni nu vede lumea aşa cum e ea, ci aşa cum o percepe el/ea. Eşti media primilor 6 oameni cu care îţi petreci cel mai mult timpul. Cum ţi se pare această oglindă?
Un om beat, care se clătina pe stradă, ajunge pe trotuar în dreptul unui stâlp, de care dă cu capul. Deşi constată că îl doare, mai încearcă o dată să meargă mai departe. Îşi spune sieşi:
– Auzi, bă, ştii ce? Eu cred că ăştia ne-au încuiat aici!
Accesează aici o listă a articolelor despre imaginea personală (inclusiv branding personal). Accesează aici o listă de articole despre viziune.
PS: Dacă totuși ai avut la un moment dat, în tinerețe, mai multă viziune și ai pierdut-o pe drum, știu ce e de făcut! Vino la o ședință de consultanță pentru dezvoltarea ta profesională!
Happy Self-Referencing!
S-auzim de bine şi o zi cu soare!
Copyright © Marcus Victor Grant 2013-prezent, toate drepturile rezervate.
Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.
DISCERNE 