Recenzia cărţii „Pentru un ideal comun”, de Călin Georgescu, partea I

Editura Compania, Bucureşti, 2012

Motto: „Un intelectual este persoana a cărei minte se veghează pe ea însăşi” (Albert Camus) (1)

Acest articol este publicat în două părţi. Aceasta este partea I. Referinţele detaliate aici. Partea II aici.

Am realizat acest articol cu acordul lui Ştefan Ene, coordonatorul editorial al blogului cultural Filme-Carti.ro, care mi-a pus la dispoziţie cartea spre recenzie în cadrul colaborării pe care o am din luna august cu acest blog. Poziţiile reflectate în acest articol sunt subiective şi nu exprimă în niciunfel un consens de opinie cu vreun alt autor din cei care publica pe Filme-carti.ro.

Care este cea mai bună modalitate de abordare a acestei cărţi?

Am ales această carte datorită ideilor pentru care era promovată şi impresiei iniţial bune despre demersul autorului. Consider că lectura ei oferă un rar prilej intelectual de observaţie şi analiză. În abordarea acestei cărţi, voi folosi o argumentaţie critică, folosind standarde profesionale de calitate, porecum şi afirmaţii ale autorului. Invit, în acest sens, autorul, precum şi cititorii, la o polemică formulată constructiv. (2)

Analiza mea conţine referinţe şi argumente despre care găsiţi detalii aici. Vă invit să le consultaţi cu atenţie, pentru a evalua în mod corespunzător conţinutul analizei. Am încercat să folosesc un limbaj R-prime pentru a delimita obiectivitatea de subiectivitate (3).

Această recenzie citează pasaje scurte din opera autorului, cu scop de analiză, comentariu, critică ori cu titlu de exemplificare, ceea ce este în conformitate cu Legea drepturilor de autor, Titlul I, Partea I, cap. VI, art. 33, alin. b) (4), chiar dacă se apropie de 1000 de cuvinte citate din operă. Analiza mea nu îşi propune să fie o lucrare ştiinţifică sau să aibă drept scop principal contraargumentarea unora din ideile susţinute de dr. Călin Georgescu în volumul de faţă.

Fog” index-ul este o formulă de calcul simplu (5) pentru comprehensibilitatea unui text. Cu cât indicele este mai mare, cu atât textul este mai greu de citit. Am calculat indicele pe al doilea paragraf de la p. 116:

0,4 * [103/4 + 100 * (44/103)]=27,39.

Aceasta îl face de două ori mai greu de înţeles decât media acceptabilă pentru un manual universitar şi se află mult deasupra unui nivel mediu de înţelegere a unui absolvent de studii superioare (6). În lectura cărţii, am găsit stilul de exprimare al autorului ca vag, general, abstract şi, per ansamblu, lipsit de coerenţă.

Prima întrebare pe care mi-o pun este: „ce fel de carte este aceasta?”, care mă conduce la a doua: „pentru cine e scrisă?”.

Dacă este o carte de popularizare, atunci de ce este scrisă într-un limbaj atât de greoi?

Dacă este o carte de specialitate, scrisă din perspectiva profesionistă de dr. Călin Georgescu, atunci de ce nu se înscrie unor minime norme de redactare ştiinţifică, sau măcar de specialitate?

Luând în considerare subiectele abordate, precum şi stilul şi limbajul, aleg să tratez această lucrare ca pe una care îşi propune să fie de specialitate.

Dr. Călin Georgescu este coautor al unei trilogii de lucrări intitulate Reprofesionalizarea României, apărute în perioada 2008-2010 la Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID). A obţinut în Marea Britanie o specializare de doi ani în strategii de dezvoltare şi politici de mediu. A lucrat ca şi consilier apoi secretar general în Ministerul Mediului şi în Ministerul Afacerilor Externe, unde a condus Direcţia Organizaţii Economice Internaţionale. A lucrat şi lucrează în prezent la ONU şi este, între altele, membru al Clubului de la Roma. Este doctor în pedologie (una dintre ştiinţele solului). Cel puţin, aşa scrie în volum.

Cum scrie dr. Călin Georgescu

Lucrarea de faţă nu prezintă, în ansamblul ei niciuna din următoarele secţiuni care să permită verificarea prezumţiilor făcute de autor, nici veridicitatea datelor prezentate:

Bibliografie. Există o bibliografie de aprox. 2 pagini (pp. 172-174) pentru un capitol care conţine 47 de pagini. În bibliografie, dr. Călin Georgescu nu reproduce calea de acces completă către unele titluri şi listează autorii într-o ordine pe care o consider originală, mai exact după prenume şi nu după numele de familie.

Referinţe. Dr. Călin Georgescu foloseşte doar 18 note de subsol în tot cuprinsul cărţii (292 p.), produce numeroase formulări fără posibilitatea de a fi verificate, precizează incomplet unele surse, omiţând frecvent să precizeze data publicării, felul publicaţiei, anul realizării unor studii, precum şi locul unde acestea pot fi consultate oficial.

Anexe. Dr. Călin Georgescu nu suplineşte absenţa bibliografiei şi a referinţelor prin documente care să susţină veridicitatea afirmaţiilor pe care le susţine.

Structura cărţii o face greu de consultat, după opinia mea. Nu există index tematic sau de nume, iar cuprinsul nu listează şi subcapitolele, ci listează cu o tehnoredactare diferită de restul volumului, doar titlurile celor şapte capitole (de exemplu, primul se intitulează: Pe unde ne mai aflăm acum).

Dr. Călin Georgescu foloseşte masiv porţiuni din articole publicate în reviste cu caracter monden (Revista VIP, Formula AS), fără să reproducă undeva permisiunea de utilizare a acelor materiale, oferită de redacţiile respectivelor reviste şi nu le citează nici la rubrica de „mulţumiri”. 56 de pagini din carte conţin în întregime sau parţial asemenea fragmente. Mai mult, unora din articolele citate le lipseşte data şi locul precis al publicării, felul publicaţiei sau autorul articolului. Chiar dacă porţiunile sunt, în cea mai mare parte, cuvintele autorului (de exemplu, interviuri), drepturile de autor aparţin în mod automat publicaţiei în care au apărut, iar conform legii drepturilor de autor, este normal ca autorul să ceară permisiunea de republicare, iar o practică profesionistă, întâlnită este să precizeze că redacţia şi-a oferit permisiunea pentru republicare. Suspectând autorul de plagiat, am contactat prin e-mail redacţiile publicaţiilor: Bursa, Curentul, Formula As, Adevărul, Revista VIP şi Q-Magazine (doar câteva din cele 17 publicaţii din care autorul preia fragmente), pentru a întreba dacă autorul a cerut permisiunea de republicare a fragmentelor folosite. Am primit răspuns afirmativ doar de la publicaţia „Bursa”.

Consider pozitiv faptul că această carte a fost scrisă corect în limba română. Am găsit doar câteva greşeli de tehnoredactare (pe care şi eu le fac cu generozitate), un grad de comparaţie nepotrivit pentru un adjectiv şi doar 1-2 cacofonii.

Manipularea cititorului prin omisie şi imprecizie

Pentru lipsa de precizie şi omisiunile autorului, voi folosi câteva exemple care sunt, pe cât de „mărunte”, pe atât de importante. Lipsa de precizie e mai degrabă regulă decât excepţie.

Rogojan (2012) afirmă:

Cine nu ştie că în arsenalul diversiunii politice se operează cu trei categorii de minciuni: minciuna adevărată, adevărul mincinos şi adevărul statistic?” (p. 434)

Cifre în afara contextului

La p. 240-241, autorul prezintă nominal valori în lei româneşti din ani diferiţi (1927, 1937), fără să ajusteze cifrele la inflaţie. Astfel, cititorul este indus în eroare în realizarea unei comparaţii.

Autorul îşi începe raportul Reprofesionalizarea României cu citarea unui raport sinteză, World in Figures (2007) pe care o defineşte ca:

o analiză clară, concisă şi obiectivă a stării individuale a naţiunilor Terrei, dar şi a economiei, culturii, finanţelor şi a situaţiei sociale la nivel global, transfrontalier. Raportul conţine 90 de capitole-domenii, precum şi caracterizarea concentrată, în cifre seci, şi tocmai de aceea grăitoare, a tuturor statelor lumii”. (p. 201)

În realitate, acest raport profilează doar 65 din economiile majore ale lumii şi conţine date despre 182 de ţări. Pe Pământ, există 206 state suverane (7), la care se adaugă 16 state de facto, cu recunoaştere limitată, între care Israel, Taiwan şi Coreea de Sud (8). Deci 222 de state. Din formularea imprecisă a autorului, s-ar putea trage, în mod eronat, concluzia că raportul citat conţine un profil individual al fiecărei ţări, când în realitate ar fi mai precis: „o analiză parţială a stării individuale a 65 din 222 de state” (adică aprox. 29% din state, nu „toate”) şi „anumite date despre 182 din 222 de state” (sau 221, dacă se exclude Kosovo, care şi-a dobândit independenţa în 2008). De asemenea, luând în considerare că s-au publicat ediţii recente ale aceluiaşi volum, este interesant că autorul a ales să citeze un studiu din 2007, în 2012.

Unele cifre sau expresii sunt vehiculate în afara contextului de referinţă. De exemplu, la p. 74, dr. Călin Georgescu argumentează că rata fertilităţii a fost în România de 1,38 şi caracterizează natalitatea ca „redusă”. Cititorul neavizat nu are de unde să ştie ce înseamnă asta. Este mult? Este puţin? În comparaţie cu ce? Autorul nu menţionează că rata minimă a fertilităţii pentru pragul de înlocuire al populaţiei este de 2,1 născuţi vii la o femeie decât mai târziu, la pagina 136. Aşadar, cititorul acum poate înţelege: 1,38 este mai puţin de 2.1. În plus, autorul nu precizează de unde a obţinut această cifră. De altfel, multe cifre pe care autorul le susţine sunt rezultatul unor calcule pe care nu le împărtăşeşte cititorului şi nu îi furnizează nicio referinţă clară cu privire la cum s-a ajuns la ele.

După datele oficiale privind numărul emigranţilor din cele două ţări conform raportării OECD, ar rezulta că în 2008 se găseau în Italia şi Spania un număr de aproximativ 796 000 de tineri (18-34 de ani). Această valoare reprezenta aproximativ 8 % din forţa de muncă activă din România (9 805 000 de persoane)”. (p. 145)

Din modul în care este formulată ideea, rezultă că cifra de 796 000 se referă la totalitatea emigranţilor de această vârstă, de toate naţionalităţile, nu doar română.

În tabelul de la p. 71, denumirea în Română pentru The United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland este Regatul Unit. În p. 147, este Anglia. În realitate, din punct de vedere geografic, Anglia este doar o regiune a Regatului Unit. Oare dr. Călin Georgescu ştie cum se numeşte ţara sau preferă să folosească un limbaj imprecis?

La p. 160-162 autorul propune, pe puncte, o serie de priorităţi şi metode, la care nu precizează cum a ajuns sau pe ce se bazează afirmaţiile pe care le face.

*

Oare autorul nu crede cumva că, din întâmplare, condamnarea, deportarea şi exilarea masivă a intelectualităţii româneşti în anii ’40-’50 ar fi avut măcar o oarecare influenţă asupra profesionalizării şi a profesionalismului în România, în perioada comunismului? Lucrarea pare să îşi propună, în ultimul ei capitol, să facă un istoric al modului în care a evoluat profesionalismul în România, şi scrie apreciativ, în acest sens, despre măsurile pe care le-a luat regimul comunist din grija pentru intelectualitate.

Autorul mistifică istoria, prin faptul că, tratând cronologic situaţia elitei profesioniste şi intelectuale, elogiază „deschiderea culturală” a comunismului, susţine că în 1948-1949, „concesia” făcută de regimul comunist profesionalizării s-a produs prin crearea Academiei Republicii Populare România, fără să menţioneze absolut nicăieri în carte sutele de mii (9) de intelectuali, deţinuţi politic, care au fost arestaţi, închişi, torturaţi, puşi la muncă forţată, omorâţi de comunişti în România. Singura tragedie pe autorul o consideră notabilă (p. 254) este aceea că de la Academia Română au fost date afară multe personalităţi de renume. În acest context, consideră

interesant de remarcat că nu există o mai mare provocare pentru istoricii de astăzi decât aceea de a găsi cifre complete şi de încredere privind cantităţile de materii prime furate de sovietici între 1947 şi 1957.”. (p. 257)

*

Dr. Călin Georgescu afirmă:

Actuala criză internaţională provine din două păcate elementare, condamnată de toate religiile: lăcomia şi trufia. Prima duce la criză economică, cea de-a doua, la criză politică”. (p. 196, interviu al cărui dată şi loc precis al publicării nu sunt furnizate (România este într-o criză de ideal comun)

În primul rând, lăcomia şi trufia nu sunt condamnate de toate religiile. Spre exemplu, conform Bibliei Satanice (10), acestea sunt incluse ca fiind permise. Aşadar, există grupuri largi de credincioşi care urmează şi propovăduiesc într-o manieră planificată şi lăcomia, şi trufia.

În al doilea rând, modul de formulare al pasajului implică prin omisiune faptul că ceea ce numeşte dr. Călin Georgescu „criza internaţională” se limitează, ca origine, la două păcate. Mă întreb ce îl face să creadă asta.

În al treilea rând, faptul că trufia duce la criză politică este o afirmaţie contrazisă în istorie. Exemple concrete oferă ţările care au fost sau sunt menţinute sub conducerea politică a unui tiran dictator. În aceste ţări, nu se manifestă nicio criză politică. Nu susţin că acestea reprezintă un model de conducere dezirabil, dar concluzia logică de cauză-efect „trufie – criză politică” rămâne să fie demonstrată sau cel puţin argumentată de autor.

*

Dr. Călin Georgescu face afirmaţii greu de crezut şi greu de verificat. De exemplu, el susţine la pg. 130: „În 1914 erau 330 de studenţi români la Paris, a doua naţiune prezentă în capitala Franţei după ruşi”. Mă întreb: francezii erau măcar a treia naţiune sau ei nici măcar nu se pun la socoteală ca naţiune?

Autorul uzează termeni de specialitate pe care nu îi explică: ce înseamnă, spre exemplu „şomeri BIM” în tabelul de la p. 140? Şomeri BIM înseamnă „şomeri înregistraţi conform Biroului Internaţional al Muncii” (11) dar asta cititorul care nu ştie o poate afla căutând pe internet, ori atunci când un autor are statistici şi tabele de prezentat, există nişte reguli elementare, între care a explica ce înseamnă anumiţi termeni de specialitate. În acelaşi context, la p. 141, dr. Călin Georgescu analizează un tabel al populaţiei aflate în sărăcie relativă (pentru care ilustrează un tabel nenumerotat – niciunul din tabelele din carte nu este numerotat) şi un tabel al populaţiei aflate în sărăcie absolută. Al doilea tabel, însă, nu e reprodus nicăieri.

Unele informaţii sunt preluate pur şi simplu greşit. Conform recensământului populaţiei şi locuinţelor, realizat în 2011 de către Institutul Naţional de Statistică (12), populaţia totală estimată pentru România este de aprox. 19 milioane de locuitori. Deşi autorul menţionează această cifră la p. 31 (deci i-a fost disponibilă în procesul de editare al cărţii), foloseşte în curpinsul cărţii şi statistici neactuale cu privire la structura demografică a populaţiei, fără măcar să precizeze că există şi statistici mai noi.

Metodologia pentru realizarea recensământului din 2011 a fost amplu criticată (13), inclusiv de Gheţău (2012), căruia autorul cărţii îi mulţumeşte la p. 5 pentru „clarificările esenţiale în privinţa rostului cercetării demografice” (să înţelegem că dr. Călin Georgescu, un autor a 23 de rapoarte şi 13 alte cărţi se îndoia cumva în privinţa rostului lor?). Din recensământul populaţiei, nu rezultă deloc că ar fi 19 milioane în România, întrucât aprox. 650.000 de români nu erau prezenţi în România, dar se presupune că ei se vor întoarce sau că se vor fi întors (afirmaţie neverificată). Aşadar, dacă dr. Călin Georgescu ar fi vrut să ofere o cifră certă pentru numărul locuitorilor care sunt în România, ar fi trebuit să ofere, cu moderaţie, cifra de 18,3 milioane de rezidenţi efectiv în România, din care ţin să menţionez că la recensământ efectiv doar 16,3 milioane s-a declarat de naţionalitate română (12). Acestea sunt cifre sigure, oameni verificaţi concret, fizic, la nivelul întregii ţări, în noiembrie 2011, iar aceste cifre oferă o perspectivă realistă la întrebarea „câţi suntem?”. În această perspectivă, cifrele demografice vehiculate de către dr. Călin Georgescu în pg. 67-69, 134-135 şi 189 sunt pur şi simplu perimate, lipsite de o bază reală. Autorul a alcătuit cartea din componente inegale, unele depăşite, care nu au fost actualizate sau verificate, asemenea unei însăilături din resturi de material.

Ficţiune prezentată drept realitate

Autorul vehiculează teorii care au fost demonstrate ca fiind greşite, perimate, depăşite şi care au constituit baza unor ideologii periculoase la adresa umanităţii.

Malthusianismul.

La p. 80, dr. Călin Georgescu introduce ipoteza malthusiană (14), pe care continuă să o susţină pe parcursul cărţii. Ipoteza susţine că numărul actual al populaţiei în continuă creştere pe Pământ nu poate fi susţinută cu resursele de hrană disponibile. Ca urmare, trebuie luate măsuri la nivel global pentru a aborda această problemă. Această ipoteză a fost în mod fundamental discreditată ştiinţific (15) şi se consideră că poate purta o conotaţie peiorativă care indică pesimism excesiv şi lipsă de umanitate (16, 17). Premisa malthusiană a fost criticată de către marxişti (18), socialişti (19), libertarieni şi susţinători ai pietei libere (20, 21), conservatori americani (22), feminişti (23) şi susţinători ai drepturilor omului (14).

Dr. Călin Georgescu se declară, la p. 81, de acord cu ideea că oamenii se comportă ca un virus la adresa planetei: „rezultă logic faptul că umanitatea de astăzi este o boală a planetei, pe care o distruge conştient şi premeditat” şi susţine, la pg. 181 că „natura poate exista foarte bine fără om”.

Malthusianismul rămâne astfel, o credinţă personală, complet lipsită de fundamentare ştiinţifică şi argumentativă, folosită de unele state, precum China, pentru impunerea unor măsuri inumane împotriva populaţiei (24) şi, aplicată la ţări mici, precum România, susţine scăderea demografică a populaţiei prin reducerea naşterilor şi încurajarea avorturilor. Ori, după cum argumentează foarte bine Friedman (2009), demografia unei ţări este una din principalele ei surse care îi asigură economic prosperitatea. În plus, creşterea accentuată a populaţiei este compensată de fenomenele de scădere a ratei fertilităţii, de îmbătrânirea populaţiei şi de creşterea vârstei la care o femeie are primul copil – aspecte pe care dr. Călin Georgescu le prezintă, dar nu le corelează argumentativ. Deci comentariile îngrijorate ale dr. Călin Georgescu referitoare la îmbătrânirea populaţiei în România şi insustenabilitatea demografică se bat cap în cap, ideologic cu ipotezele malthusiene pe care autorul pare să le îmbrăţişeze în discursul său distopic (25). Cu alte cuvinte, nu are sens să susţii o ideologie ce presupune măsuri de reducerea populaţiei în acelaşi timp cu o ideologie a creşterii economice bazate pe o demografie sănătoasă.

Credinţa în combaterea încălzirii globale.

Autorul introduce, la pg. 84, credinţa în combaterea încălzirii globale, pe care o argumentează în continuare în carte. Premisele de la care porneşte autorul sunt incerte şi controversate (26). Într-un stil pe care îl găsesc alarmant, observ cum dr. Călin Georgescu reia unele din argumentele folosite de Al Gore în documentarul An Inconvenient Truth (2006). Multe din ideile din cartea dr. Călin Georgescu sunt scoase din context, citate trunchiat, prezentate în afara unui cadru de referinţă şi, uneori, de-a dreptul false.

La p. 83, autorul pretinde că a folosit, în sprijinul obiectivităţii, rapoarte ale unor instituţii „prestigioase” şi „neutre politico-economic” (un asemenea exemplu citat de autor este publicaţia americană Time, care nu este o instituţie şi este departe de a fi neutră). Dr. Călin Georgescu evită cu desăvârşire să sufle o vorbă despre faptul că aceasta este, la bază, o controversă ştiinţifică, şi nu politică sau economică. Astfel, cu toate că încălzirea globală în emisfera nordică este o certitudine confirmată şi recunoscută de întreaga comunitate ştiinţifică, cauzele şi efectele aceste încălziri globale şi prezumţia că omul poate influenţa în scopul diminuării acestei încălziri globale rămân încă să fie verificate ştiinţific şi demonstrate prin dovezi irefutabile, măsurători şi cercetări ştiinţifice extrem de fine şi foarte complexe. Până la momentul de faţă, nu există un consens ştiinţific asupra acestei chestiuni, iar numeroase dovezi fac puţin credibilă ipoteza că omul ar putea influenţa în vreun fel temperatura la nivel planetar. (27). Modalitatea în care se referă dr. Călin Georgescu la acestea mi s-a părut una categorică, alarmistă, cu o siguranţă deplină şi neştiinţifică.

Un alt exemplu. Autorul susţine la p. 97 că principala cauză a ploilor acide este disoluţia dioxidului de carbon din atmosferă, în contextul implicaţiei omului prin poluare în acest fenomen. Totuşi, dr. Călin Georgescu nu menţionează că principalele surse pentru dioxidul de carbon emis în atmosferă sunt naturale (oceane, plante, animale, etc.)(26) (27), nici că de fapt contribuţia majoră a omenirii la acest fenomen este constituită din sulfuri şi nitriţi şi nici că ploile acide reprezintă un fenomen natural ale cărui dovezi preced era industrială (cu toate că în zonele puternic industrializate – în mod deosebit în China – contribuţia umană la unele ploi acide potenţează impactul distructiv pe care acestea le pot avea asupra mediului) (28)

Dr. Călin Georgescu crede că omenirea este un virus. Cel puţin, aşa scrie în The Matrix (1999).

După cum precizează şi Van Wyhe (2002), ideile lui Malthus au avut o influenţă semnificativă asupra startului ideilor evoluţioniste ale lui Charles Darwin. Am elaborat pe marginea unora din implicaţiile politice şi ideologice actuale ale evoluţionismului în articolul Moştenirea evoluţionismului (29) Desigur, dr. Călin Georgescu nu merge atât de departe în această carte. El introduce idei evoluţioniste de la p. 82 şi continuă (de exemplu, la p. 92), Eu însă, ca cititor critic, îmi ridic întrebarea: „ce fel de politici publice sau sociale poate elabora un autor, pornind de la credinţe precum evoluţionismul, malthusianismul şi lupta împotriva încălzirii globale?”, mai ales când autorul se declară de acord cu ideea că „omenirea este un virus”. Asemenea convingeri au servit în trecut la exterminarea a milioane de oameni şi genocid.

La p. 81, dr. Călin Georgescu pretinde că îl citează pe „marele om de ştiinţă David Attenborough, care îşi încheie astfel celebrul documentar de televiziune Life on Earth (Viaţa pe Pământ – 1995)”.

În primul rând, David Attenborough nu este un om de ştiinţă în sensul strict al cuvântului. David Attenborough este un om de televiziune (30), având calitatea de scenarist, producător, prezentator şi actor (31). David Attenborough mai este şi naturalist (30), adică un specialist al istoriei naturii. Statutul istoriei naturii ca ştiinţă nu întruneşte un consens (32), iar dicţionarul Oxford o defineşte ca pe un studiu concentrat pe observaţie şi nu pe experiment, care este prezentat într-o formă populară. (33)

În al doilea rând, documentarul la care dr. Călin Georgescu se referă este de fapt un serial TV în 13 episoade, producţie 1979, nu 1995.

În al treilea rând, documentarul nu se încheie cu cuvintele citate de dr. Călin Georgescu. (34).

De unde sunt cuvintele pe care dr. Călin Goergescu pretinde că le citează? Nu ştiu, dar autorul se declară perfect de acord cu ele şi scrie în continuare:

au căpătat o oarecare notorietate atunci când au fost reluate de un personaj al filmului science-fiction Matrix! Oricui i-ar fi aparţinut [!!!], aceste consideraţii nu fac decât să constate un adevăr pe care umanitatea îl acceptă cu o veselă inconştienţă, amintind de proverbul roman Quos vult Jupiter perdere, dementat prius (<<Aceluia pe care vrea să-l distrugă Jupiter îi va lua mai întâi minţile>>)”. (p. 81)

De fapt, citarea corectă a proverbului este:quem Iuppiter vult perdere, dementat prius(în limba latină, litera J lipseşte”) (35).

Autorul prezintă într-o manieră alarmistă o suită de cifre, probabil extrase din statistici pe care nu le citează cu precizie nicăieri, după care concluzionează:

Cât din toate acestea îi interesează pe politicieni şi pe <<oamenii de rând>>? Aparent nu mare lucru. Mulţi găsesc că e mai important […] să urmărească emisiuni stupide la televizor” (p.91)

Această remarcă este cel puţin interesantă, întrucât aleg să mă îndoiesc personal de calificarea dr. Călin Georgescu de a judeca din punct de vedere informativ, ştiinţific sau cultural, valoarea unui program de televiziune, atâta timp cât singurul program de televiziune pe care nici măcar nu îl citează corect (p. 83) este unul care prezintă concluzii subiective şi eronate. În plus, mă văd nevoit să observ cum nimic din conţinutul cărţii nu demonstrează că dr. Călin Georgescu ar avea calificarea sau măcar abilitatea de a interpreta în mod corect date ştiinţifice şi cu atât mai puţin programe de televiziune.

Identificarea incompletă a cauzelor

Agricultura.

Călin Georgescu, doctor în pedologie (una din ştiinţele care se ocupă cu studiul solului) începe să explice la p. 104 ceea ce el consideră a fi cauzele situaţiei dezastruoase pe care statul român o prezintă la agricultură. Penultima cauză citată este producţia agricolă „fărâmiţată”, pe care o pune pe seama capacităţii reduse de asociere a fermierilor mici şi mijlocii. Nicăieri autorul nu specifică, aşa cum Brucan (1999) insistă, că după Revoluţia din 1989, politica de împroprietărire realizată de statul român în rândul ţăranilor s-a făcut în România conform unor norme antiproductive, spre deosebire spre exemplu, de cazul marilor cooperative păstrate în Ungaria.

De asemenea, dr. Călin Georgescu nu menţionează ca factor distrugător al agriculturii contaminarea pământului prin organisme modificate genetic cultivate fără discernământ, în loc de a fi restricţionate în zone bine delimitate (36).

În schimb, consideră

interesant de semnalat, de exemplu, că recordul mondial al producţiei de grâu la hectar este de 15,6 t, producţie obţinută de un fermier din Noua Zeelandă în 2010 (Mike Solari, în vârstă de 68 de ani). În 2009, în România a produs de tri ori mai puţin la hectar. Recordul negativ anual al producţiei de grâu româneşti s-a înregistrat în 2003: 2,3 milioane de tone” (p. 107).

Un asemenea mod de a realiza comparaţii prezintă riscul de a crea interpretări greşite. Pentru a folosi o analogie, este ca şi cum cineva ar spune: „este interesant să observăm că cel mai înalt om din lume, cunoscut în sec. XX, a avut 2.72 m (37) şi a trăit în SUA. Însă italienii au, în medie, doar 1,76 m (38)”.

Dr. Călin Georgescu îşi conchide peroraţia pe tema agriculturii cu fraza:

Calculele specialiştilor [n.r. care specialişti?] arată că România poate să-şi mărească venitul din exporturi cu până la 40 de miliarde de euro pe an doar optimizându-şi [n.r. ce înseamnă asta, mai exact?] agricultura în următoarele 36 de luni [când au fost făcute aceste calcule? La care perioadă se refereau aşa-zişii specialişti?]”. (p. 110)

Educaţia.

La p. 163, în cadrul subtitlului Optsprezece soluţii pentru tinerii din România, autorul susţine că „o prioritate în acest cadru este reforma sistematică a educaţiei, care trebuie să urmărească pioritar:” şi enumeră 5 propuneri, între care nu include ca măsuri nici măcar:

  1. salarii minime pe economie pentru toate cadrele didactice preuniversitare;
  2. ajustarea salariilor între gradele didactice universitare;
  3. sprijinirea cercetării şi dezvoltare în educaţie şi învăţământ cu fonduri de la bugetul de stat, care pentru anul 2012 au fost doar de 10.000 lei (39);
  4. reglementarea drepturilor la metode de sancţiune pe care cadrelor didactice preuniversitare le sunt permise în pedagogia clasei de elevi.

Cred că este bine şi „trebuie să se facă” priorităţile pe care le sugerează dr. Călin Georgescu, însă remedierea unor efecte în învăţământ porneşte şi de la resurse pentru remedierea cauzelor, pe care însă observ cum dr. Călin Georgescu nu le menţionează în capitolul Raport despre şi pentru tineri.

În ceea ce priveşte cercetarea universitară şi nu numai, dr. Călin Georgescu precizează:

Este nevoie să se asigure condiţiile necesare pentru valorificarea optimă a tinerilor excepţional dotaţi prin acordarea unor facilităţi speciale într-un mediu propice dezvoltării creativităţii şi inovării”. (p. 166)

Totuşi, dr. Călin Georgescu nu specifică mai exact cum se aşteaptă ca tinerii să ajungă „excepţional dotaţi” în sistemul de învăţământ actual şi să rămână. Afirm aceasta mai ales în condiţiile celor 10 stigmate ale valorii în mediul academic românesc, formulate de prof. univ. dr. Psih. Daniel David în scrisoarea deschisă adresată diasporei şiinţifice româneşti (40) . Consider că ironia acestei idei, pe lângă conotaţiile sale elitiste, este cu atât mai pronunţată cu cât vine de la un autor care demonstrează în acest volum fie că nu are capacitatea măcar de a cita corect sau a referi un studiu ştiinţific sau o cercetare de orice fel, fie că dacă o are, a ales să n-o folosească.

 

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 

Anunțuri

8 păreri la “Recenzia cărţii „Pentru un ideal comun”, de Călin Georgescu, partea I”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s