Romeo şi călugărul

Unul dintre prietenii pe care mi i-am făcut în liceu era un geniu (şi încă mai este). Spre deosebire de mine, care învăţam cu orele în fiecare zi, el părea să ştie fără să înveţe, părea să fie mereu disponibil, mereu făcea câte ceva interesant, mereu… era atracţia fetelor. Dacă eu eram un Don Juan ratat, el era un Don Juan adevărat care sucea minţile tuturor fetelor din liceu. Lucian lua fetele de mână şi dansa cu ele pe stradă, fără muzică. Le mângâia palmele şi le şoptea prin păr, înnebunindu-le. Ce mai, era un băiat foarte emotiv. Şi a rămas. Ne-am cunoscut la trupa de teatru a liceului. Unul din noi îl juca pe Romeo şi celălalt pe călugăr. Şi de aici totul e istorie.

Părinţii lui Lucian erau destul de săraci. Lucian mergea ades pe jos. Unii spuneau că e boem. Eu ştiam că n-avea bani de transport. Eu, în primul an de liceu, păstram banii de tramvai de la mama şi călătoream fără bilet… până când am fost prins de două ori. Prima oară i-am spus mamei să plătească amenda, a doua oară lui tata. A treia oară, cui era să mai spun?…

Eu am rămas fascinat de spontaneitatea şi poezia lui, căci era cel mai bun poet din liceu. Şi, slavă Domnului, erau mulţi care să se „întreacă la sportul ăsta”. Fusese şi premiat, din nou şi din nou. El rămăsese fascinat de inteligenţa şi pasiunea mea pentru învăţat. Cumva, eram complementari. Şi aveam clasele perete în perete. Iar într-o vreme stăteam chiar aproape unul de celălalt. Şi chiar atunci când m-am mutat într-un alt capăt al oraşului, venea pe jos până la mine şi apoi se întorcea la el. Sau eu până la el.

Cumva ne plăcea amândurora să filozofăm. Ţin minte că în clasa a XI-a scrijelisem împreună matematic şi epistemologic cu zecile de ore pentru… construcţia unui aparat pentru detectarea gradului de conştiinţă spirituală a individului… apoi gândindu-ne la ce aveam în mână, am hotărât că ar fi mai bine pentru omenire ca aşa ceva să nu fie construit vreodată, sau cel puţin, nu de noi, căci – cine ştie pe ce mâini ar putea încăpea? Apoi, am descoperit, desigur, ani mai târziu că aşa ceva chiar fusese inventat (fără legătură directă cu scrijelelile noastre din liceu)… şi tocmai de un român! Este vorba despre aparatul BioSpecter, MindSpring al lui Dumitru Grigore, care măsoară, pe lângă funcţiile creierului şi inteligenţa, indicele de transcendenţă… Genială invenţie!

Mare lucru când se întâlnesc doi oameni care îşi pun unul altuia creativitatea în provocare! Dar, ca toate geniile româneşti (nu ştiu dacă geniile din străinătate se comportă altfel, dar am constatat că geniile româneşti cam subscriu la acest capitol), era nu doar sclipitor, ci şi unreliable. Azi era, mâine nu era. Pur şi simplu nu puteai conta pe el. Şi când era, nimeni nu ştie pe unde era. Poate era pe undeva făcând ochi dulci vreounei domnişoare fermecătoare. Sau poate era prin Copou, sorbind din inspiraţia teiului lui Eminescu printre pletele-i tot mai lungi şi compunea vreo poezie nemuritoare cu care să surprindă umanitatea… Sau poate era pe la vreo mănăstire, sfătuindu-se în taină şi înţelepciune, întru rugăciune, cu călugării. Dar… era un mister. Cert lucru, era un fel de luceafăr care apărea şi dispărea precum vroia el, dar atunci când aveai nevoie de el, ia-l de unde nu-i! Pe acasă nu prea stătea, părinţii oricum nu ştiau pe unde umbla, cât despre telefon mobil… pe vremea aceea era un lux (eu am avut unul, împrumutat de o mătuşă, abia pe la sfârşitul clasei a 12-a). Oricum, chiar şi atunci când şi-a luat telefon, prin facultate, nu răspundea la el. Lucian, luceafărul nostru, nu aparţinea acestei lumi. Era ca un fel de fantomă, despre care te convingeai că există doar atunci când îl vedeai că mai şi mănâncă, poate între două cântece de chitară. Aveai mai multe şanse să te întâlneşti cu el întâmplător, pe stradă, decât să îl cauţi tu…

Pot spune că am petrecut timp frumos împreună. Bineînţeles, era şi o competiţie între noi, pe toate planurile posibile. Eram amândoi concurenţi feroce… la olimpida de limba română. Cu toată poezia lui şi cu toate că era la singura clasă de filologie din liceul de informatică, chiar şi în zilele mele proaste, nu a reuşit vreodată să mă depăşească la limba română. Care nu era decât o verificare a faptului că avea o minte liberă, neîngrădită de sistem 🙂 .

Apoi, am intrat la Teatrul Ludic. Într-o bună seară de toamnă a anului 2001, un nebun cules de pe străzi s-a făcut popâc în faţa domnului Luca, vajnicul domnitor pe tronul Ieşilor de aproape jumătate de secol peste coroana încă neegalată a Teatrului Studenţesc Ludic… cu un discurs care a rămas în istorie. A Teatrului Ludic, desigur. Unii veneau cu poezii de Topîrceanu. Alţii, cu poezii de Eminescu. Cei mai curajoşi încercau direct chiar un monolog. Acest nebun, nu. A venit cu Pacino. Al Pacino, cu discursul la primirea Globului de Aur pentru întraga carieră. În limba engleză. Înainte să înţeleagă prea bine ce se întâmplă, deja apucasem să mă desfăşor pe scenă, iar între două pufăieli de ţigară, vajnicul domnitor a rămas cu gura căscată. Nu ştiu dacă era de la interpretarea mea, sau că venisem tocmai cu Pacino, sau îşi tocmai realizase că femeia care făcea curăţenie în teatru uitase să aerisească acea zi. Ce e cert este că şi în anul III de facultate, m-am trezit că un coleg mă fluiera cu putere de pe partea cealaltă a străzii, făcându-mi cu mîna încât să atragă privirile tuturor privitorilor: „Al Pacino!”. E adevărat că după aia am jucat-o şi pe Julia Roberts, dar mai puţini îşi aduc aminte şi de asta (ce bine! Ar fi fost aiurea să mă fi strigat în plină stradă „Julia”!).

Desigur, şi Lucian s-a înscris la teatrul Ludic. O fantomă însă nu putea să joace un rol. Fantoma ar fi trebuit să fie prezentă la o anumită oră, la un anumit loc. Desigur, dacă domnul Luca a avut simţul umorului ca singurul rol pe care mi l-a atribuit vreodată în cei patru ani şi ceva cât am fost la teatrul Ludic – adică acela de Difuzor – putea să aibă acelaşi simţ al umorului să-l pună pe Lucian să joace vreo zână… sau vreun spiriduş, sau vreun alt tip de fantasmagorie scenică.

Liceul de Informatică avea şi asemenea genii, şi, pe bună dreptate, se mândrea cu ei!

PS: În ultimul an de liceu, eu cu Lucian am încercat să punem în scenă o piesă de teatru scrisă de mine, cu două personaje. Un el şi o ea. Ea urma să fie Zeineb, o frumuseţe dintr-o clasă mai mică. Ei bine, trebuia să ne întâlnim cu Zeineb şi să lucrăm în aşa fel încât nu cumva să ştie prietenul ei, pentru că plana riscul să ne facă arşice pe amândoi. Evident că până la urmă a trebuit să schimbăm actriţa (am împrumutat una de la teatrul Ludic), iar în cele din urmă am lăsat-o moartă.

Update marţi 28 mai 2013. Acest articol face parte dintr-o serie intitulată „Amintiri din Liceul de Informatică”, ce a fost publicată pe Discerne în perioada septembrie-noiembrie 2012. Seria a fost retrasă de pe blog în martie 2013, deoarece a stat la baza unui volum tipografiat  în 2014, intitulat „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală„.

Ştefan Alexandrescu

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

32 de păreri la “Romeo şi călugărul”

  1. de cate ori revin in tara, il caut. Am stat de vorba cu el anul trecut… omul asta gandeste altfel decat noi, e atras de lucruri aparent neimportante si ajunge cu lejeritate sa te surprinda la profunzimea la care ajunge… are o intuitie cum rar am intalnit. A ajutat o multime de oameni prin felul lui de a fi. e la medicina acum. din fericire a ramas in Romania. putea sa plece oriunde ar fi vrut. putini sunt ca el. pe scurt: vreti sa cunoasteti un geniu, il aveti la voi in tara! nu ma refer la un om care va vorbi de matematici superioare, ci la unul care are o constiinta superioara.

    Apreciază

  2. Acum este coordonator pe departamentul de cultura SSMI de la UMF iasi. Joia trecuta a fost selectat in urma unor probe eliminatorii. Sunt curioasa de schimbarile pe care le va face aici, pt ca cei de dinainte nu au facut mare branza. El are o capacitate uluitoare in ceea ce priveste cultura. Sper sa ridice nivelul Societatii Studentesti de Medicina din iasi.

    Apreciază

  3. De ce nu il ajuti in proectele lui? asa ca intre vechi prieteni? nu spun ca nu se descurca, dar fiind si tu un om stralucit, merita sa faceti o echipa. sigur s-ar aduna in jurul vostru studentii. O miscare culturale nu strica deloc in tara noastra.

    Apreciază

  4. Stefan, ma bucur ca ai astfel de initiative! Pe Ursulica Andrei Lucian il stiam doar din vedere de la UMF. Dupa ce am citit cele scrise de tine, l-am abordat pe hol, fara sa ii zic de unde am aflat de el. A fost super! Parca privea direct in mintea mea cand vorbeam cu dansul. Nu m-a dezamagit! De obicei rar oamenii laudati sunt la nivelul laudelor. Plus ca s-a purtat ca si cum eu as fi cea superioara. Cand mi-a explicat de mecanismul calitatilor mele am vazut ca gandirea lui are alte repere fata de omul obisnuit. L-am intrebat din ce carti a aflat tot ce stie despre oameni, dar mi-am dat seama ca nu cartile l-au format, ci oamenii. Daca mai stii astfel de oameni, te rog sa ne spui!

    Apreciază

  5. Ursulica mi-a fost coleg in clasele I-VIII. Mi-a placut cum lua apararea celor mai slabi fata de baietii de cartier. Fiind agreat de ambele tabere, gasea cuvintele potrivite prin care dezamorsa conflictele. Iar daca nu reusea, lua pe unul din cei mai smecheri deoparte, ii zicea ceva la ureche si respectivul ii lua si pe ceilalti si isi vedeau de treaba lor in alta parte. Ce vad aici scris, faza cu geniul, poate e adevarata. La mate umplea tabelele cu tot felul de solutii la probleme, profa il lua si la celelalte clase sa vada si ceilalti ca matematica nu e grea. Ceea ce ne uimea era ca atunci cand il scotea pt ceva f complicat rezolva f usor, dar cand il scotea la ceva usor, incepea sa rada la tabla si nu mai scria nimic. :))Pe urma a dat filologie. Eu nu mai tin legatura cu el. A fost totdeauna un simpatic. Stia ca nu imi prea faceam temele, imi lua caietul pe furis si, de cateva ori cand eram controlati la teme, m-am trezit cu tema scrisa :)). Il deranja mult faptul ca toata lumea avea asteptari uriase de la el si se temea sa nu dezamageasca. Nu am sa ii inteleg parintii cum de l-au lasat la o scoala slaba, de cartier cand cei mai buni au plecat la licee f bune din clasa V-a. Noi ne-am mirat cand l-am vazut ca nu s-a mutat de la noi din cartier cu scoala. Poate ii este mai bine. Il doresc sa isi gaseasca oameni de baza, asa cum a fost si el pt mine.

    Apreciază

  6. E un om normal. Nimic mai mult. Exact ca si tine, Stefan. Doar ca el e modest, nu se afiseaza cum faci tu si nici nu scrie carti pentru faima si bani. Nu a picat in greseala ta si a celor ca tine, aceea de a aduna informatii din alte carti si a le scrie ca si cum ar aduce ceva nou. V-am urmarit pe amandoi. Imi place ca el nu s-a folosit de tine pentru a se pune pe sine in valoare cum te-ai folosit tu de amintirile tale cu el. Cine esti tu sa spui ca cineva e geniu?Recunosc ca recent, el mi-a inchis gura la o intrebare importanta pentru mine si care ar pune in lumina proasta pe oricine s-ar crede destept incat sa raspunda. Raspunsul lui nu m-a dezamagit, chiar m-a incercat o mica admiratie pentru el, dar nu il face geniu. In schimb tu esti fals. Frustrarile tale au un coeficient mai mare decat cel al inteligentei tale. Am vazut ca ti-ai etalat pe undeva in cifre IQ-ul. Penibil! Ca si cum as arata ce dotat sunt eu in alta parte, anatomic vorbind. Astept o carte adevarata din partea ta!

    Apreciază

    1. Buna, Dragos. Iti multumesc pentru acest atac la persoana, de ceva vreme n-am mai rontait unul. E frumos sa vorbesti de rau pe cineva care vorbeste pe altcineva de bine, asa te-a invatat mamica acasa ori ai invatat-o din societatea romaneasca?
      Acum sa o luam pe rand:
      1. Una din definitiile psih. Andrei Cosmovici despre normalitate este „raportarea la normele psihologice”. Nici eu, si nici Lucian nu suntem „normali” din acest punct de vedere, deoarece raspunsurile noastre la teste psihometrice dau rezultate in afara normelor si sunt din acest punct de vedere extraordinare. Si eu, si Lucian ne-am facut inclusiv teste de inteligenta cand eram in liceu. Daca ai citit pe undeva ca am un IQ peste 140, atunci era in CV, unde este normal sa trec o asemenea informatie. By the way, rezultatul era cf. unui test psihometric etalonat pe o populatie romaneasca de peste 3000 de subiecti.
      2. Despre carte.
      Ceea ce tu numesti „faima” eu numesc „promovare” – care se intampla sa fie domeniul in care lucrez din 2005 si in care imi vand serviciile. Daca tie ti se pare ca a-mi face meseria si a practica ceea ce spun este mandrie, atunci iti sugerez sa te mai gandesti. Si da, am scris cartea si o vand pe bani, pentru ca din intamplare nu am vreo ruda bogata si m-a costat destul de mult sa o public pe cont propriu – bani pe care inca nu stiu DACA am sa-i recuperez. Sa te vad si pe tine ca lucrezi un an jumate la o carte fara sa astepti macar sa iesi pe zero si dupa aia mai vorbim, Dragos.
      Cartile de specialitate au, de obicei, o chestie care se numeste bibliografie (ar trebui sa studiezi domeniul – poti incepe prin a deschide cartile unui geniu – de ex. Einstein) si sunt realizate pe baza de documentare, adica ce trebuia sa faci si tu inainte sa scrii comentariul prin care sa te faci de ras. Studiaza mai mult la http://en.wikipedia.org/wiki/Reference_book . De asemenea, cand vorbim despre creativitate, exista creativitatea inovatoare si creativitatea corelativa. A doua, presupune abilitatea de a corela diferite alte informatii, intr-o maniera sintetica si originala. Eu am scris această carte ca pe un colaj extrem de concentrat, cu multiple direcţii şi trimiteri, cu multe zone de interes, cu o abordare holistică, astfel încât, după cum a observat şi dl. Prutianu la lansarea cartii, volumul este de fapt o bibliotecă: „dacă alţii fac dintr-o pagină zece, Ştefan face din zece pagini una”. Deci este o carte cu un conţinut foarte bogat, care funcţionează ca un punct de pornire şi trece în revistă numeroase tehnici, tactici, strategii, trucuri, legi, principii, sintetizate, rezumate la esenţial, exemplificate şi argumentate. Exact ceea ce mi-am propus. Ceea ce îi lipsşte poate în inovativitate, compensează prin abordarea pragmatică, utilă. În viitor, am să public şi poveşti. Dar această carte este practică. Scurt pe doi.
      3. Cine sunt eu ca sa spun ca cineva este geniu
      Am un master in comunicare manageriala si resurse umane si unul in consiliere si orientare in cariera. Sunt Global Career Development Facilitator certificat in SUA. Am lucrat in cercetare psihometrica in Romania, intr-un grup de cercetare in domeniul psihologiei organizationale si pe cont propriu. Am urmat cursuri de specialitate, recunoscute international in domeniul masurarii comportamentului, limbajului si atitudinilor. Sunt inspector in resurse umane. Am participat la elaborarea si dezvoltarea unor instrumente psihometrice. Lucrez in consultanta pe resurse umane din 2006. Cine esti TU, DRAGOS, sa ma contrazici?
      4. In ceea ce priveste dotarea mea anatomica, acest blog nu este despre asta, dar e interesant ca te-ai gandit la asta. Corelatiile pe care le facem spun mai multe despre noi decat vrem sa lasam sa se inteleaga…
      5. Cat despre asteptarile tale, te rog, Dragos, nu mai astepta vreo carte din partea mea. Nu esti in publicul meu tinta si nu cred ca lauda din gura ta m-ar ajuta prea mult. Este destul ca faci comparatie intre mere si pere.
      Te sfatuiesc sa-ti gasesti un psiholog la care sa te duci spre a-ti rezolva problemele de comportament si in special pe latura de relatie cu tatal tau. Ceilalti chiar nu sunt obligati sa suporte efectele traumelor tale din copilarie. Daca esti in Iasi, pot sa-ti recomand un psiholog bun daca ma contactezi.

      Apreciază

  7. Acest Ursulica Andrei Lucian este foarte ciudat: mi-a explicat cu lux de amanunte intr-un fel ingenios la diferite discipline ale medicinii,dar il vad cum se ascunde,cum vrea sa para un om mediocru. Isi lasa garda jos,nu tine la note,chiar isi bate joc,dupa parerea mea,de imaginea lui din catalog. A luat la un colocviu cea mai mare nota din serie la anato apoi a luat 4 la urmatorul. De ce? l-am intrebat. Mi-a raspuns: „se vede ca nu stii strategie” si a inceput sa-mi rada in fata.

    Apreciază

    1. Nu am avut probleme. Articolul va aparea in cartea Ce (mai) inseamna succesul la scoala si l-am pus pe „privat”, impreuna cu toate celelalte 13 articole din aceasta serie. Am hotarat ulterior ca acesta este singurul articol care va ramane disponibil pe blog, ca mostra din carte, deoarece a fost cel mai comentat.

      Apreciază

  8. Lucian daca ar fi avut macar o data suportul familiei lui, ar fi fost departe. Oricum, cine il cunoaste bine stie cat de sus a reusit el sa ajunga intr-un domeniu anume si la ce viitor stralucit a renuntat. Unde sa ajunga cand betele din „roatele” lui erau bagate de cei din „casa”? Nu astept confirmari sau infirmari pt ca stiu destul de bine situatia lui.

    Apreciază

  9. Cum a fost el in ultimii ani! Ce extreme a trait! Nu trebuie trecut cu vederea cati oameni a ajutat cu darul lui de a vindeca. E subiect de alta carte. Nu sunt mirat ca a ales medicina. Veneau oameni bolnavi la el doar ca sa ii atinga si sa se roage pentru ei. El se facea ca nu intelege si se ferea de ei. Asta imi place la el, e noncomformist pana la Dumnezeu! Il puteai confunda cu un om distrat, pus pe sotii. Verisoara mea de 4 ani si-a revenit dintr-o boala grava dupa ce a fost dusa la el acum cativa ani. Dansul are o forta interioara de neimaginat pacat ca se fereste sa o foloseasca. poate ii este frica sa nu il creada lumea un ciudat. Dumnezeu sa-i dea sanatate pt toti care i-a ajutat! De asta a si ramas aici.

    Apreciază

  10. reiese din articol ca starea parintilor lui financiara era precara. Tu stii cati bani avea persoana asta ? Poate statutul de pe atunci ii permitea sa ii aiba.
    aproape 10 familii fara locuinta au garsoniere platite integral doar de el si asta pe vremea in care venise criza si tuturor ne era greu, indiferent ce loc de munca aveam. Pentru sine nu pastra aproape nimic. Dar asta a fost acum vreo4-5 ani. El mi-a demonstrat prin felul lui ca banii nu schimba totdeauna pe om.

    Apreciază

  11. ” Lucian lua fetele de mână şi dansa cu ele pe stradă, fără muzică. Le mângâia palmele şi le şoptea prin păr, înnebunindu-le.” 🙂
    Cand imi vorbea era frumos, dar cand il pierdeam in tacerile lui era chinuitor:( atunci magnetul lui era la putere maxima). Cand stateam cu capul pe pieptul lui sau ma imbratisa parca eram drogata dar nu eram :)) si parca gandeam cu mintea lui un timp. Era un copil care intra si iesea din viata oricui oricum ii venea. Warning, crazy baby on bord! Imi amintesc cu el cu …drag!

    Apreciază

  12. De ce omul asta da cu piciorul la tot? Adica isi planifica esecul sistematic. Intai a refuzat o cariera la Moscova apoi in Londra si acum s-a indreptat spre medicina la iasi ? wtf? s-a hotarat brusc ca vrea sa fie cu toti prostii vecin? cat timp nu va fi cineva care sa il traga de urechi sa urce de unde a coborat va face pe prostul pentru a se integra intre tinerii de acolo. are o pasiune pentru experimentele pe oameni, nu ai idee Stefan.

    Apreciază

    1. urbes, chiar daca nu ma numar printre fanii Iasului, multi din prietenii mei sunt la Iasi si asta nu inseamna ca isi planifica esecul sistematic. Sunt multi dintre ei care au chiar o cariera si o familie bine-mersi.
      Nu consider ca este corect sa judeci pe cineva asa de dur doar prin prisma locului unde a ales sa studieze sau sa lucreze. Lucian are acum statutul de student, iar un student nu poate fi judecat in prisma unei cariere pe care urmeaza sa o o aiba.
      Consider comentariul tau o insulta la adresa tuturor celor care au ales sa studieze si sa profeseze in Iasi, si asta ma include si pe mine.
      Iasul are multe lucruri pe care Moscova si Londra nu le au si fiecare este liber sa aleaga ce sa faca si unde sa mearga din ce motive doreste.
      Iar daca mai indraznesti sa dai vreun comentariu de genul asta pe blogul meu, il voi sterge si am sa blochez toate viitoarele tale comentarii, e clar, urbes?

      Apreciază

  13. inteligenta lui are pacatele sale. unul dintre ele: baiatul asta a suferit dupa iubita lui, ea era geniul, nu el! lucian s-a schimbat radical dupa ce ea s-a sinucis din cauza lui. dansul credea ca inteligenta fetei o facea puternica. dimpotriva, sclipirea tinerei o facea si mai vulnerabila in fata lui, pt ca el avea ceva ce dansa nu avea: un optimism avantajat de materializarea oricarei dorinte. asta i-a demontat orice gand rational pana cand el… a parasit-o si asta a facut si ea, doar ca mai tarziu si mult mai… categoric.

    Apreciază

  14. parintii lui nu dau 2 bani pe el, nici pe alegerea lui ca sa mai faca o facultate, aia de medicina. Cine citeste chestiile astea pe aici despre Ursulica Andrei, habar nu are ca exista parinti ca ai lui care pun bete in roate propriului baiat. Doar pe sora lui o iubesc oamenii aia. de cate ori inainte de examene taica su nu ii ascundea cartile!? bine ca a laut distanta fata de ei

    Apreciază

  15. la 20 era un semizeu,la 25 era de ajuns sa vorbesti cu el sa simti ca exista Dumnezeu.acum?? e doar o amintire din ce a fost. pe cat de cunoscut a fost candva,pe atat de anonim a ajuns. oricum,e cel care mi-a indreptat pasii spre o viata la care nici nu ma gandeam.ii muultumesc pt tot!

    Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s