Românii suferă de agonia înţelegerii

  Nae Ionescu, aflat în Occident prin anii 20, a fost rugat să explice situatia politică de la români. Ei, occidentalii, nu reuşeau să înteleagă cum de funcţionează totuşi mecanismul politic în România, presărat cu nenumărate partide, aripi, fracţiuni, grupări care mai de care mai diverse şi mai contradictorii.

Nae Ionescu le-a spus cam aşa: “Aici, în Occident, în Germania de exemplu, în fiecare sat există câte un bătrân înţelept, înţeleptul satului. Când oamenii din comunitatea respectivă au un necaz, o divergenţă, o nelămurire, vin la el, îi cer sfatul şi ţin seama de recomandările sale. La noi, în România, a continuat Nae Ionescu, în fiecare sat, există câte unul mai altfel, dar acela este… prostul satului. Toţi ceilalţi sunt înţelepţi.”

Înţelegerea la români nu apare ca urmare a unui proces de ascultare, ci ca urmare a unei explicaţii pe care o trântesc ca un şablon asupra realităţii exterioare, încercând s-o înghesuiască în lumea lor – aşa cum, de altfel, magistral arată mult-premiatul film al lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv (2009). Această explicaţie, în funcţie de gradul fiecăruia de experienţă în viaţă, de cunoştinţe şi de (auto)educaţie, variază. Astfel, sensurile pe care fiecare din noi le dăm aceloraşi cuvinte creează iluzia unei comunicări, ori trezeşte conflicte care se desfăşoară cel mai ades în băltoaca unei lipse de respect.

Am făcut un mic exerciţiu de gândire ca să definesc ce înţeleg oamenii prin cuvintele toleranţă şi tranşanţă.

Pentru cel care dispreţuieşte fără să o arate, limita toleranţei este umilinţa, iar tranşanţa este un act de violenţă.

Pentru cel care acceptă fără să înţeleagă, limita toleranţei este realitatea minţii sale, iar un răspuns tranşant e autoritatea care face legea.

Pentru cel care înţelege fără să accepte, limita toleranţei este limita răbdării, iar un răspuns tranşant este o declaraţie de război.

Pentru cel care suportă şi rabdă judecând, limita toleranţei este limita orgoliului său, iar un răspuns tranşant este o ipocrizie.

Pentru cel care acceptă fără să fie de acord, limita toleranţei este limita moderaţiei, iar un răspuns tranşant e o dovadă a tupeului.

Pentru cel ce respectă fără să accepte, limita toleranţei este corectitudinea politică, iar un răspuns tranşant este neelegant şi arată lipsa diplomaţiei.

Pentru cel care iubeşte fără să respecte, limita toleranţei este propria nefericire, iar un răspuns tranşant este sfârşitul. 

Îţi mulţumesc!

Ştefan

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Anunțuri

10 păreri la “Românii suferă de agonia înţelegerii”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s