Ideea originală mult promovată în Biblie prin această sintagmă este că Dumnezeu ne oferă şansa mântuirii la toţi, dar puţini sunt cei care profită de ea. Fiecăruia dintre noi i se dă un talent (talant) pe care trebuie să-l înmulţim, în sensul de a-l face să rodească, să aducă o concluzie validă în conformitate cu sistemul de referinţă sub care a fost explorat. Ceea ce un om poate să fie, el trebuie să fie.
Fiecare american, de pildă, îşi poate forma imaginea despre al său propriu viitor, cum că a crescut cu iluzia că va ajunge o persoană importantă: vedetă, sau politician, sau sportiv, etc. Dar, după cum spune o povaţă românească, “A fi mare, nu-i mirare, a fi om, e lucru mare”. Aceasta nu este singura societate care s-a autohrănit cu iluzii, fără a face nimic pentru a împlini visele. Unii au trăit cu iluzia persistenţei visurilor, trăind în acelaşi timp iluzia propriei existenţe… până când criza economică a început să îi deştepte. Visul american părea promisiunea fericirii, dar nu şi drumul implicit către aceasta.
În contrast, se petrece un fenomen aparent contrar. De mici, ni se spune ce să credem si ce să nu credem, ce trebuie sa facem si ce (nu) trebuie sa (nu) facem şi luăm de bune multe lucruri de care apoi ne putem da seama că fac parte din viaţa noastră şi din viziunea asupra lucrurilor, evenimentelor şi oamenilor din jur.
Apoi apar limitările: “Nu îndrăzni să visezi, n-ai nici o şansă să realizezi ce vrei.”. Acestea vin din partea oamenilor care se tem să recunoască faptul că ei înşişi n-au avut curajul să-şi împlineasc visurile. Este împlinirea condiţionată de lucrurile pe care ajungem să le realizăm, pe plan profesional, sau al contribuţiei faţă de aproapele? Contribuţia reală, sufletească, nu ajutorul oferit cu forţa, nu a căuta să fii pe plac cu orice preţ. „Cea mai sigură cale spre nefericire este să încerci să mulţumeşti pe toată lumea”, spune Bill Cosby. Fericirea e condiţionată de ceea ce ajungem să simţim, uneori uitând că de fapt fericirea este un mod de a călători, nu o destinaţie.Dincolo de aceasta, fiecare îşi adaugă limitările sale proprii, în loc să abordeze limitele ca pe orizonturi. Niciun duşman nu îi poate face unui om rău mai mult decât îşi face omul singur.
Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă în punct şi atunci omul zice:
“Acesta este punctul meu de vedere!!!”
David Hilbert
„Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont.”
Konrad Adenauer
Ni se spune apoi că am crescut mari şi e timpul să lăsăm copilăriile deoparte, concentrându-ne asupra lucrurilor importante, de adulţi, cum ar fi să terminăm o facultate, un master, să ne găsim un sens în viaţă (”Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi cei care l-au găsit fără să-l caute” Emil Cioran), o slujbă, un apartament şi să întemeiem eventual o familie: cu alte cuvinte, să ne găsim locul nostru în societate, de parcă acestea ne-ar defini, sau ar fi răspunsul la ceea ce ne dorim sau ar putea cumva să ne cuprindă sufletele.
(continuă să citești după media ↓)
“Toată nefericirea e cauzată de comparaţii”.
Dr. Robert Anthony
Bob Hope, prezentatorul a numeroase ceremonii ale premiilor Academiei Americane de Film, a spus cândva: “Au cu toţii Oscarurile lor, dar sunt oare fericiţi?”
Care este orizontul fericirii tale?
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:
citește și Despre viziunea creatoare
secţiunea „ortodoxie” pe Discerne
Accesează aici o listă de articole despre viziune.
Îţi mulţumesc!
Happy choices!
Acest articol a fost publicat iniţial în 2004 în ziarul „Lumea Ieşeanului”. Rescris şi dezvoltat pentru Discerne. Tradus de Cristiana Brezeanu pentru a fi publicat pe Analytic Vision: Many Are Called, Few Are Chosen (29 decembrie 2023)
Copyright © Marcus Victor Grant 2004-prezent, toate drepturile rezervate.
Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.
DISCERNE 
Goethe spunea ca teoria e gri si viata reala e verde. Sa stii teorie poate fi un avantaj, dar metoda nu te invata nimeni. Si har Domnului, avem la teorii garla. Sunt atat de multe teorii ca unii cred ca insuccesul lor se datoreaza unei povesti pe care inca nu a auzit-o. Cam asta incerca sa spuna si Cioran in citatul subliniat de tine. In evul mediu si antichitate, oamenii faceau scoala de abia dupa ce aveau o meserie, o ocupatie. Din perioada renasterii s-a ajuns la concluzia ca educatia trebuie sa vina anticipat viitoarei profesii. Iar acum s-a atins apogeul, cand o anumita categorie de oameni cauta cauzalitatea esecului in ineficienta teoriei. Bineinteles solutia e mai multa teorie. Daca te scarbeti de icre, solutia e sa mananci mai multe icre.
ApreciazăApreciază