Materiale despre metaprograme, de Ştefan Alexandrescu

18 01 2012

Introducere

Este nevoie să definim o nuanţare importantă între perspectiva ştiinţifică asupra personalităţii abordată de programarea neuro-lingvistică şi cea abordată de psihologie. În primul rând, este bine să menţionăm că, deşi programarea neuro-lingvistică nu a fost niciodată un domeniu ştiinţific prin excelenţă, la capitolul acestui nivel al piramidei, cercetătorii şi-au făcut treaba excelent. Există, la momentul de faţă în lume, cel puţin 4 inventare ale personalităţii realizate pornind de la teoriile din programarea neuro-lingvistică privind atitudinile, motivaţia şi intenţiile din spatele comportamentelor.

Numele de referinţă care au lucrat la dezvoltarea sau care au promovat aceste aspecte în lume sunt:

  • Alfred Korzybski (SUA),

  • Clare Graves (SUA),

  • Morris Massey (SUA),

  • Richard Bandler (SUA),

  • Leslie Lebeau (SUA),

  • Rodger Bailey (SUA),

  • Ross Stewart (SUA),

  • Wyatt Woodsmall (SUA),

  • Shelle Rose Charvet (Canada),

  • Tad James (Australia, SUA),

  • Don Edward Beck (SUA),

  • Christopher Cowen (SUA),

  • Marylin Woodsmall (SUA),

  • Robert Dilts (SUA),

  • L. Michael Hall (UK, SUA),

  • Bob G. Bodenhamer (UK, SUA),

  • Jay Arthur (SUA),

  • Patrick Merlevede (Belgia),

  • Nataşa Todorovic (SUA)

  • Elvis Klester (SUA),

  • H. Arne Maus (Germania),

  • David Schaeffer (Germania).

Dacă pui mâna pe vreo carte, un audiobook, material video, raport de cercetare sau chiar şi numai un articol realizate de vreunul din aceşti autori, cumpără-le, citeşte-le, reciteşte-le şi aplică-le, oricât ar face! Vei afla lucruri care îţi vor schimba viaţa!

Concluziile indubitabile la care s-a ajuns după peste 25 de ani de cercetări au fost: personalitatea umană nu poate fi definită prin tipologiile propuse de psihologie, întrucât există nuanţe mult prea fine ale acesteia încât să fie surprinse de inventarele cu 4, 8 sau chiar 16 tipare. Combinaţiile descrise de psihologie, prin instrumentele de până în prezent, sunt de fapt metatipuri, ceea ce reprezintă combinaţii ale metaprogramelor, criteriilor, motivaţiilor fundamentale (prime concerns), liniei timpului şi valorilor. Lipsa de precizie şi uneori de predictibilitate ale unor astfel de inventare, inclusiv clasicele MBTI, CPI (da, ştiu că psihologii îmi vor sări în cap atunci când vor citi aceste rânduri, dar vă asigur că afirmaţiile mele sunt bazate pe studii ştiinţifice demarate în numeroase ţări de către unii din specialiştii citaţi mai sus, pe baza teoriilor despre care prezint în acest articol) a dus la necesitatea unei alte abordări, întrucât oamenii sunt complecşi.

 

Dacă nu abordezi un lucru complex cu atenţia necesară,

atunci acesta devine complicat.

H. Arne Maus, dezvoltator Identity Compass International®

Ce ştiu eu despre metaprograme

În 2005, am devenit fascinat de aceste cărămizi fundamentale ale personalităţii care se numesc metaprograme. Din toamna acelui an, când am început să devin conştient de puterea lor colosală, am devenit în timp preocupat să ajung un specialist în domeniu, în România. Persoanele din România despre consider că sunt deja specialişti în domeniu sunt:  Andy Szekely, Daniel Bichiş, Cătălin Zaharia, Ionuţ Ciurea şi Adela Cristea.

Deşi figurează pe lista obligatorie de „materii” care se studiază la nivelul de master practitioner în programarea neuro-lingvistică, majoritatea covârşitoare a trainerilor nu insistă în profunzime – aşa cum maeştri precum Wyatt Woodsmall, John LaValle, Tad James sau Christopher Howard o fac. Ca urmare, în afară de mâna de traineri şcoliţi cu specialişti străini CARE AU LUCRAT ÎN CERCETARE ÎN DOMENIUL METAPROGRAMELOR, este puţin probabil ca o înţelegere corectă a acestui câmp de studiu comun al NLP şi HR să se producă.

Atunci când auziţi pe cineva că vorbeşte despre metaprograme, puneţi-l să vă spună care sunt cele mai influente cărţi în domeniul metaprogramelor. Dacă nu răspunde cu măcar 4 titluri din cele scrise de L. Michael Hall, Wyatt Woodsmall, H. Arne Maus sau Jay Arthur, înseamnă că „vorbeşte capace” – cam ca majoritatea speculanţilor din aria NLP în Ro. Nu vă lăsaţi pe mâna unor persoane prea puţin pregătite – acesta este un domeniu de vârf şi scump.

La nivel internaţional, eu sunt recunoscut ca un cunoscător al acestui domeniu. Scriu asta clar pentru a evita orice fel de confuzii în mintea cititorilor.  Pentru orice fel de nelămuriri, nu ezitaţi să îmi scrieţi la stefan.alexandrescu [at] yahoo [dot] com.

Vezi şi articolul despre metatipuri.

În paranteză am trecut limba fiecărui articol.

Lista celor 20 de articole publicate din cele scrise de mine despre metaprograme.

 

Articole introductive

  1. Cărămizile fundamentale ale personalităţii [RO]

  2. La ce ne ajută să cunoaştem şi să înţelegem metaprogramele [RO]

  3. Dinamica metaprogramelor [RO]

  4. Paiele din ochii celorlaţi au culori diferite pentru fiecare [RO]

 

Lucrări de specialitate

  1. Lucrări de referinţă pentru studiul metaprogramelor (I) [RO]

  2. Lucrări de referinţă pentru studiul metaprogramelor (II) [RO]

  3. Cuvinte care schimbă minţi, de Shelle Rose Charvet, ediţia în limba română[RO]

  4. The Metaprograms correspondence in HR Tools [EN]

  5. The HR Evaluation through Graphological Analysis and Psychometrically through Metaprograms [EN]

  6. The psychometric measurement of Self-Esteem by Ştefan Alexandrescu [EN]

 

Materiale de lucru

  1. Instrumente psihometrice de evaluare a resurselor umane bazate pe metaprograme [RO]

  2. LAB Profile Extended [RO]

  3. Procedure for Changing Metaprograms [EN]

  4. Conflictul motivaţional [RO]

     

     

Descrierea câtorva metaprograme

  1. Direcţia motivaţiei [RO]

  2. Operatorul modal: Vreau vs. Trebuie  [RO]

  3. Ce înseamnă încrederea [RO]

  4. Răspunsul la stress [RO]

  5. Attention Direction [EN]

 


De asemenea, în cartea mea din 2012, Căile persuasiunii în negociere, am mai scris câteva capitole despre câteva metaprograme, pe larg. 

La momentul la care am publicat iniţial acest articol, 18 ianuarie 2012, actualizat 20 mai 2015, conform rezultatelor Google, sunt, alături de Ionuţ Ciurea, autorul cu cele mai multe materiale scrise publice pe internet scrise în limba română despre metaprograme (168 de rezultate). Lista curentă este numai despre cele scrise de mine. 

Aceste articole listate mai sus sunt în întregime proprietatea intelectuală exclusivă a lui Ştefan Alexandrescu. Nici un pasaj din aceste articole nu poate fi reprodus fără permisiunea scrisă a autorului.

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2008-2015.

Toate drepturile rezervate. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

Acțiuni

Information

21 responses

23 02 2012
Cărămizile fundamentale ale personalităţii « DISCERNE

[…] ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi alte Materiale despre metaprograme,scrise de […]

Apreciază

23 02 2012
Dinamica metaprogramelor, de Ştefan Alexandrescu « DISCERNE

[…] ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi alte Materiale în română despre metaprograme, scrise de […]

Apreciază

24 02 2012
Instrumente psihometrice de evaluare a resurselor umane bazate pe metaprograme « DISCERNE

[…] ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi alte Materiale în română despre metaprograme, scrise de […]

Apreciază

24 02 2012
Lucrări de referinţă pentru studiul metaprogramelor (I) « DISCERNE

[…] ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi alte Materiale în română despre metaprograme, scrise de […]

Apreciază

24 02 2012
Lucrări de referinţă pentru studiul metaprogramelor (II) « DISCERNE

[…] ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi alte Materiale în română despre metaprograme, scrise de […]

Apreciază

6 04 2012
Direcţia motivaţiei « DISCERNE

[…] Alte articole în română despre metaprograme […]

Apreciază

30 04 2012
Stima de sine vs. Respectul de sine. Înţelege diferenţele! « DISCERNE

[…] Citeşte şi aceste Materiale despre metaprograme, de Ştefan Alexandrescu […]

Apreciază

20 06 2012
Imagined Mirrors of the Absolute « Debug Your Mind

[…] epistemology treaty “Science and Sanity [en, html]” and was further developed into a metaprogram [ro, blog]. The “why” orientation asks for a causal argumentation for a link between […]

Apreciază

17 08 2012
Metatipuri « DISCERNE

[…] Hall & Bodenhamer (2005) cât şi Woodmall (1988) mai consideră între metaprograme şi conceptele clasice ale lui Jung: Sensing / Intuition (metaprogramul nr. 2, Epistemological), […]

Apreciază

10 09 2012
Transcending Patterns of Communication « Analytic Vision

[…] will miss exactly what is most significant, most personal and most precious, beyond your patterns (metaprograms [ro, blog], metatypes [ro, blog], values levels, personality traits) which they might or might not […]

Apreciază

10 09 2012
The Psychometric Measurement of the Self-Esteem by Ştefan Alexandrescu « Analytic Vision

[…] cannot be simply explained by two or three dimensions easy to describe. It is a metatype, not a metaprogram […]

Apreciază

14 11 2012
Cele 8 secrete ale pârghiilor psihologice în negociere « DISCERNE

[…] Baza principală în acest sistem de evaluare a limbajului şi comportamentului este constituită de componenta „tête-à-tête”, non-verbală, iar interviul se realizează în condiţii optime prin contact direct între evaluator şi evaluat, componenta tehnologică fiind opţională. LAB Profile măsoară 14 metaprograme. […]

Apreciază

10 12 2012
Răspunsul la stress « DISCERNE

[…] Am mai scris despre metaprograme, găsiţi o listă a articolelor publicate pe acest subiect aici. […]

Apreciază

19 01 2013
Periplu artistic francez 2011-2012 « DISCERNE

[…] O comedie franceză savuroasă, care ne aminteşte oarecum de Carnage. Cinci prieteni de familie se întâlnesc pentru a sărbători faptul că aşteaptă un nou membru al familiei. Ceea ce iniţial era planificat ca o cină între rude şi prieteni se transformă dintr-o comedie a erorilor într-o comedie a ororilor, care porneşte de la disputa aprinsă despre numele pe care viitorul tată doreşte să-l dea copilului: Adolf. Un film foarte bun, excelent scris din punct de vedere psihologic, care arată că lucrurile foarte rar sunt ceea ce par, iar cele mai mari secrete se ascund în familie, inclusiv invidii şi perfidii, ascunse dincolo de o mască a bunăvoinţei. Umorul cel mai fin vine din dinamica relaţiilor între personaje, ceea ce îl face un must see mai ales pentru cei pasionaţi de psihologia interpersonală, de sinergologie şi de psihologia personalităţii. […]

Apreciază

1 06 2013
La ce ne ajută să cunoaştem şi să înţelegem metaprogramele | DISCERNE

[…] ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi alte Materiale în română despre metaprograme, scrise de […]

Apreciază

3 06 2013
Psihologie vs. NLP in Romania | DISCERNE

[…] Aşadar, NLP nu este o ştiinţă, dar unele din componentele sale sunt validate ştiinţific: teoria metaprogramelor, Spyral Dinamics, hipnoza ericksoniană. Altele, pot constitui o bună practică, fără ca […]

Apreciază

15 01 2014
Retrospectiva Discerne 2011-2013 | DISCERNE

[…] la intervale neregulate, mai ales articole despre negociere şi persuasiune, branding personal şi metaprograme. Multe din articolele acestea le-am rescris sau le-am şters, din diferite motive. Din acelea, acum […]

Apreciază

30 04 2014
Să începem anul cu discernământ! | DISCERNE

[…] este cuvântul grecesc ce semnifică “deasupra” sau “despre”. Ex: Metaprograme = programe ale minţii care controlează alte programe; Metafizică = ceea ce este mai presus de […]

Apreciază

28 05 2014
Cum mi-a schimbat viaţa Andy Szekely | DISCERNE

[…] domeniu pe care am început de atunci să îl studiez cu obsesie şi despre care am scris peste 20 de articole pe care le poţi citi aici, precum şi 2 lucrări de dizertaţie apreciate cu nota 10. Tot în această arie, am şi două […]

Apreciază

19 09 2014
Psihologie vs. NLP in Romania, partea II | Jurnalul Bucurestiului

[…] Aşadar, NLP nu este o ştiinţă, dar unele din componentele sale sunt validate ştiinţific: teoria metaprogramelor, Spyral Dinamics, hipnoza ericksoniană. Altele, pot constitui o bună practică, fără ca […]

Apreciază

16 06 2015
Direcţia atenţiei în comunicarea interpersonală | DISCERNE

[…] înţeleg psihometria şi care sunt familiarizaţi întrucâtva cu instrumentele de măsurare a metaprogramelor ca structuri contextuale ale personalităţii. În mod ideal, acest articol poate fi folosit ca […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: