10 întrebări pentru verificarea unei soluţii cu un client

1.Care este preţul total, detaliat şi specific, al implementării soluţiei? Ce te costă pe tine să aplici această soluție?

Pentru a obţine ceva, trebuie plătit altceva,“Gratis, dar nu degeaba! Costul trebuie identificat în funcţie de tipurile de resurse care ar putea fi implicate. Există 15 de tipuri de resurse, în ordine alfabetică:

  • Dumnezeu, religia, Biserica;
  • energia fizică;
  • energia intelectuală (inteligenţă, neuroni);
  • experienţa, practica;
  • ideile, conceptele, inspiraţia, viziunea, aptitudinile, competenţele, abilităţile, cunoştinţe practice (ce ştii să faci cu ceea ce ştii), gândurile, abstractul, inconştientul;
  • informaţiile, cunoştinţe teoretice (ce ştii);
  • mediul, contextul, situaţiile;
  • oamenii, relaţiile, contactele;
  • precontractele, antecontractele de vânzare-cumpărare, contractele, scrisorile de garanţie, asigurările;
  • principiile, valorile, convingerile, credinţele;
  • resursele materiale nefinanciare;
  • resursele şi instrumentele financiare;
  • talentele/harul/darul;
  • tehnologia;
  • timpul.

  1. Cine este afectat negativ de aplicarea soluţiei?

 O soluţie pentru a scăpa de datorii de exemplu, este un jaf, însă aceasta nu este o idee bună pentru că binele unuia implică răul altuia. Astfel, soluţia trebuie să implice numai efecte pozitive sau cel mult neutre pentru cei din jur, în aşa fel încât liberul lor arbitru şi necesităţile lor să nu fie încălcate prin rezolvarea problemelor. O întrebare oarecum sinonimă este, aşa cum a formulat-o comicul Chris Rock într-un spectacol, “dacă te-ar vedea bunica făcând asta, ţi-ar fi ruşine?Rolul acestei întrebări este și să identifice care sunt persoanele care sunt dependente de faptul că există problema respectivă.  

 

  1. Care sunt dezavantajele care s-ar crea?

Dacă fiecare rezolvare a unei probleme aduce cu sine 10 alte noi probleme, este probabil ca foarte curând clientul să se trezească depăşit de situaţie pentru că nu a aplicat o strategie corespunzătoare cu necesităţile proprii. Noi reușim să ne păstrăm libertatea numai în măsura în care, prin alegerile pe care le luăm, vom continua să ne bucurăm de ea. Deci putem să luăm alegeri care ne extind libertatea, sau alegeri care ne restrâng libertatea. Societățile care aleg soluții care le restrâng libertatea, ajung la dictatură. În mod democratic se poate ajunge să fie ales un dictator. Asta s-a întâmplat în Germania nazistă. Hitler a ajuns la putere pentru că a fost votat, a fost foarte popular. Și la un moment dat a zis ”gata cu guvernul, eu sunt singura putere de stat.” Automat, societatea a ajuns să se schimbe. Tot în felul ăsta, noi suntem liberi prin deciziile pe care le luăm. Dar la un moment dat, manifestându-ne libertatea într-un anumit sens, ajungem să ne limităm puternic libertatea de a lua decizii în viitor. Dacă pentru tine e cel mai important să trăiești clipa, s-ar putea să nu mai ai multe clipe pe care să le trăiești.

  1. Consumă mai multe resurse importante raportate la necesităţi decât produce?

Acesta este un criteriu al eficienţei după care se evaluează tranşant şi cu instrumente specifice planurile de afaceri şi proiectele de finanţare. Este capital pentru ecologie pentru că dacă faci, de exemplu, un cont în bancă în aşteptarea unui câştig din dobânzi şi te trezeşti că de fapt comisionul este mai mare decât dobânda, aceasta nu reprezintă o modalitate eficientă de a produce bani, ba dimpotrivă.

  

  1. Păstrează avantejele situaţiei actuale?

Oricât de rea ar fi situţia de faţă, ea are nişte avantaje. După cum spunea Richard Bandler, “secondary gain is primary game. Spre exemplu, un avantaj tipic al depresiei sau al oboselii este economia de resurse. Este important ca acest avantaj să se păstreze, pentru că ţine de necesităţile profunde sau de nivelul valorilor pentru client. Oricât de neagră e o situație, trebuie să vedem care sunt avantajele. Care sunt avantajele pe care le are situația actuală în care se manifestă problema în viața ta?

 

  1. Înlătură dezavantajele situaţiei actuale?

Dacă la această întrebare, răspunsul este “nu, atunci este probabil ca clientul să conştientizeze mecanismele de apărare care l-au determinat să aleagă nişte “soluţiicare nu rezolvă problema. De asemenea, se recomandă împachetarea ecologică şi apelul la ajutor specializat.

  

  1. Este de dorit aplicarea ei? Pentru tine și ceilalți.

Dacă aplicarea soluţiei implică investirea unor resurse, de exemplu, neimportante acum dar care ar putea fi importante mai târziu, atunci s-ar putea ca aceasta să nu fie o soluţie ecologică.

  

  1. Care sunt efectele pe termen scurt, mediu şi lung? Cum va arăta viața ta punând în aplicare această soluție?

Este important ca clientul să conştientizeze repartizarea temporală a costului. Un exemplu clasic de ineficienţă în aplicarea acestui principiu este dat de modul în care guvernul Boc a gestionat în mediul economic-administrativ din România în 2010 subiectul TVA-ului.

  

  1. Este în congruenţă/corespunde pozitiv cu Piramida Nivelurilor Neurologice, Piramida lui Maslow şi Roata Vieţii? Te ajută să aduci segmentele roții la o oarecare egalitate sau armonie?

Omul este un sistem şi pentru aceea, este important să conştientizeze că roata vieţii trebuie să se învârtă pentru a avea echilibru în viaţă iar Piramida nivelurilor neurologice, după Robert Dilts şi Piramida lui Maslow trebuie să aibă bază şi să fie acoperită pentru a avea congruenţă în viaţă. Piramida Nivelurilor Neurologice este un model fundamental din NLP cu are multiple aplicaţii şi reprezintă structurarea nivelurilor neurologice specifice oricărui individ/organizaţii: mediul, comportamentele, abilităţile, valorile, identitatea, apartenenţa, la care se adaugă în cadrul acestui model şi misiunea. În România a fost foarte puţin folosit în afara formărilor şi la nivel experimental, în training şi cercetare de marketing.

  

  1. Este în congruenţă cu obiectivele tale şi cu misiunea ta? E ceva care te ajută?

Un sistem mai amplu pentru a verifica răspunsul la întrebarea aceasta am prezentat aici. O soluţie pentru eliminarea incompetenţei şi corupţiei în rândurile administraţiei publice din România ar fi concedierea cu justificare post-facto (2) a tuturor funcţionarilor din sistem, dar aceasta ar intra în conflict pe termen scurt cu obiectivul acestora, de a funcţiona.Justificarea post-facto Concept care presupune justificarea acţiunilor prin efectele care se presupune că ar fi fost declanşate, dar înaintea producerii cauzei care ar fi dus la producerea efectului. Aplicarea sa repetată în anumite sisteme duce la formarea cercurilor vicioase. Exemplu: Nu am timp pentru că mă simt obligat să muncesc pentru bani. Dacă aş avea mai mult timp, aş putea să învăţ lucruri care să mă ajute să câştig mai mulţi bani decât cei pe care-i câştig cu investiţia de acum. Faptul că nu am timp este o justificare post-factum pentru refuzul de a participa la un curs care să-mi deschidă perspective în acest sens. În Constituţia drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum au fost redactate în Franţa şi în SUA la sfârşitul sec. al XVIII-lea, justificarea post-facto era interzisă, iar orice lege care nu corespundea era considerată neconstituţională.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Articole despre coaching 

Lista articolelor pentru gestiunea obiectivelor

Arta de a pune întrebări puternice cu discernământ

10 întrebări ca să-i clarifici unui client orice problemă (X)

10 ALTE întrebări ca să-i clarifici unui client orice problemă (X)

Ce spun întrebările tale despre tine?

Ce întrebări să-i pui psihologului pe care îl alegi, partea I

Ce întrebări să-i pui psihologului pe care îl alegi, partea II

7 întrebări-cheie înainte de a-ţi asuma sarcini

Ce anume te prefaci că nu ai pentru ca problema ta să fie una reală?

Cadranul care face lucrurile sa se întâmple

Îţi mulţumesc!

Happy personal development!

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2006-prezent, toate drepturile rezervate. Text scris inițial în 2006, publicat în 2011 și actualizat în 2020.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.