Recrutarea voluntarilor pentru ONG-uri

Fie că e vorba de voluntari exteriori pe proiect sau membrii interni ai organizaţiei, se recomandă psihologia de tip „de ce să se ducă Mahomed la munte, când poate să vină muntele la Mahomed?”. Astfel, majoritatea voluntarilor din România sunt persoane până în 25 de ani, care doresc din diferite motive, pe fundalul unor forme de dezorientare profesională, ajung să lucreze pentru ONG-uri. Majoritatea din aceştia, fie fac o treabă proastă, fie eforturile lor sunt rispite ca resurse de către organizaţiile neserioase/prost organizate.

Dacă, în schimb, voluntarii sunt ALEŞI pe baza unei selecţii riguroase, se va asigura o calitate superioară a voluntarilor în calitate de parteneri. Şi chiar asta şi sunt, Volunatarii sunt parteneri ai organizaţiei şi trebuie trataţi ca atare. Dacă nu există un contract de voluntariat, care conform legilor române, este opţional, nu există nimic care să-i ţină pe voluntari să lucreze pentru organizaţie, spre deosebire de angajaţi, care au responsabilităţi contractuale scrise şi efective mult diferenţiate. Orice voluntar trebuie să perceapă posibilitatea de a lucra în organizaţie ca pe o oportunitate sau investiţie profesională. Principalele motive pentru care voluntarii devin voluntari sunt:

– a ieşi din plictiseală;

– a cunoaşte oameni/a-şi face prieteni;

– a-şi construi o carieră;

– a obţine prestigiu prin sine sau prin asocierea cu organizaţia;

– a se simţi util/ a fi de folos;

– a învăţa ceva nou;

– a face ceva diferit;

– a ajuta o persoană;

– a obţine un răspuns;

– a valorifica aptitudini;

– a primi provocări;

– a fi responsabil de ceva;

– a întîlni persoane importante din comunitate;

– a obţine recunoaştere comunitară.

Aflaţi care din aceste sunt cele funcţionale şi angajaţi o persoană competentă în resursele umane care să realizeze evaluarea şi instrumentul de selecţie a voluntarilor. Mare parte din importanţa strategică obţinută prin voluntari ţine de tratarea acestora ca persoane care sunt ales pentru că sunt valoroase, iar necesităţile lor primordiale, oricare din acestea de sus ar fi, sunt satisfăcute prin investirea muncii lor în slujba organizaţiei. Se recomandă grijă deosebită în alegerea voluntarilor de la alte organizaţii, mai ales la aspectul de evaluare individuală şi de comunicare cu organizaţia respectă.

Succes în recrutarea şi motivarea voluntarilor!

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Ce să eviţi când cauţi sponsorizări

7 întrebări de succes pentru a obţine sponsorizări de succes 

Îmbunătăţirea imaginii ONG-urilor prin relaţii publice

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

2 gânduri despre „Recrutarea voluntarilor pentru ONG-uri

  1. Asociatia “Solidaritate Umanitara Internationala G.V” – Propunere de colaborare!

    Buna ziua,

    Numele meu este Grigoras Vasile, va scriu cu incredere si speranta, din dorinta unei posibile colaborari in domeniu umanitar. Asociatia “Solidaritate Umanitara Internationala G.V”(ASUIGV), a lansat campania de solidaritate “O fapta buna salveaza vieti”, organizata pentru copii si batranii defavorizati, persoane cu dizabilitati si bolnavi cronici, al carui strigat pentru ajutor nu este auzit. Asociatia “Solidaritate Umanitara Internationala G.V”, sa nascut din suferinta cauzata de abuzurile justitiare din Romania, boli cronice grave, saracie si abandon si are drept scop, sa aduca speranta acolo unde ea nu mai exista. Suntem la inceput de drum, ONG infiintat de cateva luni in mediu rural si dorim foarte mult sa construim un azil sau centru pentru varsnicii care traiesc adevarate drame si de care nu putem sa fim indiferenti. Am aflat de dumneavoastra, apreciem ceea ce faceti si cred ca am putea colabora. Avem nevoie de voluntari pentru promovare si atragerea de ajutoare umanitare.

    Beneficiarii Asociatiei sunt: persoanele de varsta a III-a si a IV-a, copii abandonati; bolnavi cronici de cancer, diabet si leucemie; persoane cu dizabilitati, familii cu 5 -12 copii, mame cu copii mici alungate din familiile lor; oameni care au suferit accidente vasculare cerebrale; persoane care nu au un acoperis deasupra capului si oameni abuzati de justitie. Cu totii vrem sa fim mai buni, mai umani, macar pentru o clipa sa aplecam urechea la nevoile semenilor si sa-i ajutam cu o picatura de speranta!

    Pentru sustinerea celor 8 proiecte in derulare, avem nevoie de ajutoare materiale si financiare mentionate pe site-ul Asociatiei, la sectiunea “Nevoi actuale si de viitor”. Fac APEL la bunavointa dumneavoastra, solicitandu-va sa ne sprijiniti ca voluntar, pentru sustinerea proiectelor organizatiei. Nu va solicit bani sau ajutoare materiale. Impreuna putem sa facem un loc mai bun pe acest pamant unde oamenii sa nu mai sufere si demnitatea sa fie vesnic respectata. Ajutati-ne direct sau indirect prin mijloace specifice de voluntariat, sa gasim acei oameni cu bunatate in suflet care nu pot fi indiferenti la suferinta semenilor, sponsori, donatori, voluntari si reprezentanti. Detalii despre proiecte, beneficiari, nevoi, activitati, Contract de sponsorizare, facilitati si coordonate bancare gasiti pe site-ul Asociatiei “Solidaritate Umanitara Internationala G.V”. In calitate de Presedinte a organizatiei, dati-mi voie sa va multumesc anticipat pentru a fi o parte a acestor proiecte umanitare. Astept un semn bun. Doamne Ajuta!

    Cu stima si aleasa consideratie,
    Grigoras Vasile, Presedinte ASUIGV.
    Web: http://www.solidaritate-umanitara.ro
    E-mail: solidaritate.umanitara@yahoo.com
    Tel/fax: 0239652646; Tel: 0727494551; 0740984119

    Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.