Axa brandului personal trece prin mintea celorlalţi

24 03 2011

Săptămâna trecută am început o călătorie în ce priveşte testimonialele, ca beneficii pe care le aduc brandului tău personal, de la cine şi cum să ceri referinţe scrise, cum şi cât să modifici un testimonial,   acum este momentul să ne afundăm în detalii şi mai practice, care te vor ajuta să stăpâneşti mai bine arta de a te promova prin cuvintele celorlalţi.

Care sunt detaliile care controlează percepţia inconştientă a clientului?

În primul rând, există anumite lucruri după care te uiţi care ţin de corectare/ajustare. Despre asta am precizat în articolul anterior . Apoi îţi continui atenţia asupra lucrurilor care ţin de a fi într-o anumită ordine de idei cu celelalte testimoniale. Este important să se observe stiluri diferite, dar nu unul lângă celălalt. Dacă ai două testimoniale alăturate în care unul are o tendinţă « hăis » iar celălalt « cea », fie că este vorba de dimensiune, de claritatea sau conţinutul ideilor, de tonul serios/glumeţ, de lungime/scurtime, etc, tendinţa de contrast prea mare va face notă discordantă de cititor, care nu va reuşi să încadreze într-o anumită zonă a minţii sale produsul/seriviciul tău, ci se va întreba unde să-l pună. Ştii ce se întâmplă când se întâlnesc plus şi minus în adunare? Se anulează, pentru valori identice în modul. Aici intervine riscul de a cădea în extrema cealaltă faţă de cea descrisă la începtul articolului. Dacă, de exemplu, un testimonial nu se potriveşte deloc cu stilul şi conţinutul celorlalte pe care le mai ai pe acelaşi serviciu, este bine să nu-l foloseşti deocamdată. Aşteaptă până ai suficiente mărturii încât să faci o înlănţuire cât de cât logică di plasarea lor unul sub altul.

Apoi, vrei să observi în ce măsură testimonialul este unul pe care vrei să îl scoţi în evidenţă punându-l primul în listă faţă de celelalte, sau vrei să îl pui mai la mijloc, sau la coadă. Pe măsură ce vei strânge mai multe testimoniale, vei avea de unde să alegi, în funcţie de mediul în care doreşti să difuzezi testimonialul. Sugestia mea este să-ţi creezi o listă de testimoniale pe care e OK după criteriile tale să le foloseşti, din care să alegi.

Alte câteva lucruri pe care vrei să le eviţi din motive de imagine are fi cele ce urmează.

Clienţii care au nume ce pot stârni asocieri nedorite (am avut la un moment dat un client al cărui nume de familie era « Minciună ». Îţi poţi da seama cum ar fi dat un testimonial semnat « Minciună »!!!). Alte exemple de nume de evitat ar fi « Lefter », « Jalea » sau « Stafie ». Îmi pare rău, nu poţi folosi testimoniale de la aceste persoane nici dacă sunt dispuse să-ţi ridice o statuie în centrul oraşului. Şi nu poţi trece numele nici Maria G. sau Anton F. Nu e profesional. Numele unei persoane ar trebui să fie complet, precedat de titlul profesional care te avantajează promoţional (dacă, de exemplu, cineva este şi manager la o firmă, şi asistent universitar, vei trece titulatura care te avantajează). Aici, aş vrea să precizez că, pe de-o parte, dă bine ca titlul persoanei să fie unul care să « sune bine în engleză », mai ales dacă ai în publicul-ţintă persoane cu oarecare tendinţe formale (eufemism pentru snobism), dar multe persoane ştiu să citească priintre rânduri şi vor ridica din sprâncene dacă denumirea este prea exotică.

Un testimonial trebuie să fie suficient de larg ca dimensiune încât să conţină suficiente idei relevante

şi suficient de scurt încât să se concentreze pe esenţial.

 

Ce fac cu testimonialele care sugerează aspecte care ar putea fi îmbunătăţite?

Depinde. Un testimonial, pentru a fi credibil, are nevoie să prezinte lucrurile în limitele unui realism credibil, fără elemente ce ar putea fi considerate exagerate. Sunt unele voci care susţin că este important să iei în considerare şi nişte puncte de vedere negative, tocmai pentru mai multă credibilitate. Alţii consideră că testimonialele ar trebui să se concentreze strict pe aspectele pozitive şi nu are rost să-ţi dai singur în cap, lucruri de corectat vor fi mereu, dar secţiunea testimonialelor nu e locul potrivit pentru asta. Eu pot spune că este important să se păstreze un echilibru: nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Iată în acest sens un testimonial care mi-a stârnit reale dileme, din cauza conţinutului şi a formulării, m-a pus pe gânduri dacă să îl folosesc sau nu, din punctul de vedere al strategiei de autopromovare, cu toate că sunt convins că profesorul de facultate care mi l-a oferit (am strâns recomandări şi de la profesorii pe care i-am avut în facultate) a avut cele mai bune intenţii. Care e problema? Este un testimonial mult prea « minunat » şi există riscul de a creea impresia de « prea frumos ca să fie adevărat ». A fost o alegere la limită.

 

Orice surpriză plăcută iţi încălzeşte inima. Aşa s-a întâmplat în cazul celei primite de la Ştefan, pentru care îi mulţumesc şi îl felicit totodată. A învăţat o lecţie pe care puţini educatori o cunosc: aceea că, uneori, este mai important ce învătăm noi de la elevii noştri, decât să ne străduim a-i învaţa noi înşine.

M-am bucurat că din cele multe pe care într-un context sau altul le-am spus, a reţinut şi ales un aspect esenţial şi anume: acela al modestiei care înseamnă „putere firească”, dar tacită. Căci cine mai observă esenţialitatea „sării în bucate”, atunci când aceasta nu-i lipseşte…

Prof. univ. dr. Traian Stănciulescu,

Facultatea de Filosofie,

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

 

Un testimonial care repetă idei (deranjant efect, nu?) din alte testimoniale care sunt oferite mai clar sau de persoane cu un status ce oferă mai multă credibilitate este bine să fie scos din listă, pentru că riscă să creeze redundanţă. Atenţie! Ţin să îţi amintesc că persoanele care ţi-au oferit testimoniale trebuie păstrate la curent cu modul în care le foloseşti. Cel mai bine este să dai persoanei de completat un formular în momentul în care iei testimonialul efectiv, în care să semneze că este de acord ca mărturia lui/a ei să fie folosită în scopuri promoţionale în aşa fel încât să-ţi ofere drepturi pentru a plasa cam în orice context materialele. Există riscul ca, de exemplu, dacă ai 2 mărturii de la referenţi care sunt în concurenţă unul cu celălalt şi unul s-ar putea să-ţi ceară să scoţi un testimonial ca să nu apară unul lângă celălalt în contextul creat de tine prin plasarea alăturată a celor 2 mărturii. Iar dacă la un moment dat, cineva nu-ţi dă un acord expres, scris, sau prin e-mail, sau messenger (se poate salva discuţia) sau prin SMS sau fax, este bine să nu foloseşti referinţa de la acea persoană (decât dacă o cunoşti suficient de bine încât să ştii că doar cuvântul ei este de ajuns), oricât de grozavă este, pentru că rişti să fii dat/ă în judecată.

S-ar putea ca persoana să nu fie de acord cu îmbunătăţirile sugerate de tine, pentru că anumite cuvinte nu-i plac. De aceea, este o idee bună să-i comunici intenţia din spatele dorinţei de a modifica anumite cuvinte, astfel încât, dacă este de acord, să poată schimba ea acele cuvinte după cum doreşte. Este decizia ta dacă foloseşti sau nu testimonialul. Nu eşti obligat să dai nici o explicaţie. Ai dreptul să alegi şi unul din zece testimoniale. Este util, în acest sens, să ai, pentru gestiunea 3 fişiere pe care să le updatezi continuu: cel cu toate testimonialele, de la toată lumea, cel cu cele pe care vrei să le foloseşti, din care să poţi da doar „copy+paste” şi cel cu testimonialele pe care ai ales să nu le foloseşti.

 

Testimoniale Towards şi Away From

Din punctul de vedere al conţinutului, testimonialele se împart în două categorii: cele în care referentul spune cum produsul/serviciul l-a ajutat să se apropie de ceea ce vrea, ce îi place, şi cum produsul/serviciul care l-a ajutat să se îndepărteze de, să evite un risc, o problemă, ceva nedorit. Este important să ai referinţe şi towards, şi away from. Ca o observaţie generală, mentalitatea poporului român este mai degrabă away from, dar aceasta nu este sub nici o formă o regulă generală, este foarte probabil ca majoritatea potenţialilor clienţi pentru un anumit produs/serviciu să fie orientaţi towards.

După cum observi, aceste exemple, prin limbajul, conţinutul şi orientarea lor, exemplele de mai jos sunt reprezentative pentru cele două tipuri de gândire. Acestea influenţează în mod decisiv chiar şi motivaţia, după cum poţi citi în articolul „Cum să direcţionezi motivaţia la tine şi la clienţii tăi” şi în articolul „Direcţia motivaţiei

 

Consider că nivelul evaluării şi analizei profilului testului Identity Compass®  de catre dl Ştefan Alexandrescu se aliniază cu brio nivelului de profesionalism şi relevanţă necesar oricarei organizaţii europene care aspiră la performanţe maxime din partea membrilor ei. Recomand cu multa încredere serviciile riguroase, acurateţea si obiectivitatea expertizei oferite în evaluarea celui mai bun test pe care îl cunosc în domeniul resurselor umane – Identity Compass® .

Psih. Irina Mihăilescu,

Iaşi

Limbajul towards: „cu brio” „profesionalism”, „relevanţă”, „aspiră la performanţe maxime”, „cu multă încredere”, „serviciile riguroase, acurateţea şi obiectivitatea experizei”, „cel mai bun”. Citeşte articolul Direcţia motivaţiei pentru a înţelege în profunzime această distincţie.

 

Profilul Identity Compass®  a fost eficient şi precis si m-a ajutat să inteleg ce sa evit in viata profesionala. Cred ca este un serviciu care te ajută a alege bine meseria, si sa nu te implici in lucruri care te depasesc sau nu te interesează.

Iasmina Iordache,

Traducător profesionist, Dublin, Irlanda

Limbajul away from: „ce să evit”, „să nu te implici”, „te depăşesc”, „nu te interesează”. Citeşte articolul Direcţia motivaţiei pentru a înţelege în profunzime această distincţie.

 

 

Testimonialele audio/video

Un testimonial video este foarte puternic. În momentul în care cineva oferă un asemenea testimonial, materialul poate fi pus pe pagina de prezentare, pe YouTube, pe un CD de prezentare. Este probabil unul din primele lucruri la care oamenii se vor uita. Aşa că ai grijă să fie un testimonial bun! În primul rând din punctul de vedere a ce zice persoana despre tine, dar şi din punctul de vedere a ceea ce se vede, tehnic. Poate părea puţin superficial, dar e un testimonial video! Dacă oferi servicii corporate, va da mult mai bine o persoană într-un costum de firmă într-un birou, aranjată frumos, decât un individ în maieu, neras, abia trezit din somn sau intervievat pe stradă. Tot ce apare pe video reprezintă un mesaj pe care îl transmiţi, voluntar sau involuntar despre serviciul tău. Contează şi lumina, sunetul, rezoluţia, unghiul de filmare şi lungimea testimonialului.

De exemplu, dacă ţii un training şi vrei să iei testimoniale atunci, aşteaptă până când oamenii au asistat la suficiente aplicaţii practice încât să-ţi formeze o impresie şi să aibă nişte reacţii favorabile şi uşor de observat. Ai grijă că ai permisiunea persoanei de a folosi materialul în scopuri promoţionale. Sunt unele persoane care sunt de acord să scrie un testimonial, dar nu vor să le apară faţa undeva. Este foarte util să ai un contract pe acest lucru, pentru că dacă clientul se răzgândeşte peste un an, nu mai poţi folosi materialul, iar asta s-ar putea să-ţi afecteze strategia, mai ales dacă laşi linkuri pe net despre asta.

Este important, dacă stabileşti în avans, cu persoana, să existe un timp alocat pentru înregistrarea video a materialului. Când te duci acolo, fii pregătit cu tot ce ai putea avea nevoie, chiar şi de rezervă. Cel mai bine ceri nişte poze despre loc sau te duci acolo pentru a vedea chiar tu care sunt condiţiile de filmare. Degeaba ai steadycam dacă îţi dai seama la faţa locului că nu poţi folosi trepiedul, de exemplu. Este bine să pui nişte întrebări de organizare tehnică, dacă de exemplu te duci la biroul persoanei. De asemenea, dacă nimereşti într-o zi în care în vecinătate se aude un puternic zgomot de drujbă, va trebui să te pregăteşti pentru posibilitatea de a înregistra sunetul cu alt microfon decât cel de la cameră. E bine să iei în calcul aceste detalii. Nu te poţi plimba du-te-vino prin biroul omului de 10 ori ca să îi iei un testimonial. De asemenea, dacă stabileşti o altă locaţie, fii sigur că există o cale de acces clară, uşor de înţeles pentru cineva care nu a memorat harta străzilor din oraş.

Dacă filmezi, sau înregistrezi audio testimonialul, asigură-te că fundalul este, după caz, bine luminat, reprezentativ pentru mediul clientului, nu are zgomote, nu există întreruperi. Asigură-te că există mai multe duble. Cel mai bine este ca referentul să aibă tot o versiune scrisă a testimonialului, pe care să o memoreze, în aşa fel încât să poţi avea flexibilitate la montaj. Cel mai bine este ca înregistrarea să se facă un format care să fie cât mai flexibil mai multor redări. Spre exemplu, o înregistrare video făcută la o rezoluţie 320X240 o poţi pune pe internet, dar nu o poţi proiecta pe un ecran de monitor la o conferinţă. O înregistrare audio în format MP3 nu o poţi recoda în format .wav pentru mai multă calitate, ceea ce reduce de 9-10 ori cantitatea de componente ale sunetului înregistrat (prin compresarea din wav în mp3 se pierd foarte multe elemente care nu pot fi recuperate la transformarea din mp3 în wav). De asemenea, o înregistrare pe casetă audio trebuie să fie prelucrabilă fără probleme pentru a fi preluată în format electronic. Sfătuieşte-te cu un specialist care are experienţă în montarea şi plasarea pe net a unor anumite înregistrări. Înainte de encodarea finală a fişierului, află care sunt parametrii tehnici necesari pentru funcţionalitatea acestuia, dacă, de exemplu, ai la dispoziţie un serviciu de streaming . Şi ai grijă să-i trimiţi referentul o mostră a montajului final înainte să foloseşti mărturia lui.

Până săptămâna viitoare…

Îţi mulţumesc!

Happy Self Branding!

Ştefan

Referinţe utile pentru conţinutul acestui articol

Shelle Rose Charvet – Words that change minds/Cuvinte care schimbă minţi, Editura Amaltea, 2006

Dan Kennedy – Magnetic Marketing Collection

Andy Szekely – Ghidul credibilităţii, 2007

Jack Trout, Steve Rivkin – Puterea simplităţii

http://hypnoticmarketing.com/

www.bizcafe.ro

PS: Pentru o listă de articole pe tema brandingului personal, accesează această listă.

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.



Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

27 06 2011
Articole în legătură cu brandingul personal de Ştefan Alexandrescu « DISCERNE

[…] Axa brandului personal trece prin mintea celorlalţi, martie […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: