Piramida lui Maslow

10 02 2012

Numită astfel după psihologul cercetător Abraham Maslow, acest model a fost unul dintre marile succese în ceea ce priveşte stabilirea unor categorii de consumatori, ulterior pe baza constatărilor şi segmentărilor făcute ulterior dezvoltându-se sistemele de clasificare a consumatorilor VALS I şi VALS II.

Modelul presupune că fiecare individ are 8 niveluri de necesităţi fundamentale, plasate gradat în ordine crescătoare pornind de la bază, astfel încât, dacă nivelurile inferioare sunt satisfăcute, este pusă temelia pentru satisfacerea nevoilor de nivel superior. 


Aşa cum arată şi diagrama de mai sus, cele 8 niveluri sunt de jos până sus:

Nevoi fiziologice, adică acele necesităţi de care fiecare se loveşte într-o manieră inerentă şi constantă, datorită naturii umane, şi care sunt specifice pentru prezervarea sa continuarea existenţei. Aceste nevoi de a mînca, a bea, a respira, a dormi, a se spăla, a face sex ş.a. se regăsesc într-o manieră primară şi prioritară în toate societăţile şi culturile, observându-se o mai mare concentrare a celor pentru care acest nivel reprezntă o dominantă în Ţările Lumii a Treia, de exemplu.

Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: locuinţele, produsele alimentare, aparatele de aer condiţionat, paturile, scaunele, centralele termice, sobele, duşurile, chiuvetele, produsele contraceptive, îmbrăcămintea.

Nevoi de securitate / siguranţă / certitudine, care sunt circumscrise normelor sociale şi ale civilizaţiei pentru a avea la dispoziţie o serie de resurse necesare pentru continuarea unei activităţi în ceea ce priveşte rolul pe care un individ îl indeplineşte funcţional în cadrul unei societăţi.

Aceste nevoi includ securitatea care provine din situaţia financiară / materială, securitatea unui mediu care să prezerve sănătatea şi să prevină îmbolnăvirea sau vătămarea fizică, securitatea unui mediu de familie, asigurarea proprietăţii, a resurselor de diferte tipuri şi a moralităţii ca şi componentă psihosocială a mediului din care individul face parte. Odată asigurate nevoile fiziologice, cele de securitate sunt primele asupra cărora indivizi îşi vor îndrepta atenţia, conform acestui model. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: asigurările, creditele, armele, serviciile matrimoniale, servicile de pază şi securitate.

Nevoi de socializare, de apartenenţă comunitară, de comunicare, de apropiere psihologică de alţi semeni, de familie cu scopul de intimitate sufletească şi sexuală, nevoi de afecţiune. În acest sens, un fenomen sociologic interesant corelat cu dezvoltarea economică ţărilor, cu insistenţă pe satisfacerea primelor două nivele, este cel al depresiei şi al ratei sinuciderilor. La nivelul diferitelor societăţi şi culturi, s-a constatat, spre exemplu, o răspândire diferită a (de pus trimitere la art. din ziar) acestei problema, constatându-se că în acele ţări/culturi în care activitatea socială este sprimată, fenomenul sociologic al depresiei este accentuat. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: localuri publice, evenimente sociale/de networking, comunităţile virtuale, forumurile.

Nevoi care ţin de stima de sine, imaginea de sine, respectul de sine, încrederea, respectul, fie necondiţionat, fie construit şi / sau recunoscut / conferit de ceilalţi pe baza realizărilor care sunt acceptate, preţuite, apreciate pe plan social în mediul în care individul îşi desfăşoară activitatea. Cercetările arată că o stima de sine ridicată conduce la fericire, iar acceptarea de sine conduce la stabilitatea stimei de sine. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: consilierea psihologică, îmbrăcămintea personalizată, accesoriile, emisunile / producţiile mass-media nişate pe mângâierea orgoliului unor anumite publicuri.

Nevoi cognitive, care ţin de necesitatea de a înţelege lumea din jur, de a crea un sens şi o structură experienţei. Oamenii au nevoie de educaţie, fie că aceasta vine din familie, de la o instituţie sau din auto-educaţie. Oamenii au nevoie să exploreze, să cunoască, să afle. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: educaţia publică preuniversitară, studii universitare şi postuniversitare, cărţi, traininguri, cursuri, seminarii, workshopuri, audiobook-uri, documentare.

Nevoi estetice, care ţin de a avea parte de frumuseţe fizică în jur, încăperi amenajate şi decorate plăcut, peisaje atrăgătoare şi look echilibrat. Oamenii au nevoie să observe frumuseţe în jur deoarece aceasta le creează o stare plăcută, confort şi motivaţie de a munci. Adeseori, atunci când nu pot obţine anumite nevoi care ţin de stima de sine, caută să obţină mai întâi nevoile estetice, pe care să le substituie astfel celor de stimă de sine sau chiar celor de transcendenţă. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: serviciile şi produsele cosmetice şi de înfrumuseţare, decoraţiuni interioare şi exterioare, grădinărit, văruit, parchetul, gresia, faianţa.

Nevoi care ţin de auto-dezvoltare, creştere, împlinire, fericire, depăşire, evoluţie psihologică, atingerea anumitor standarde / obiective care să asigure diferenţierea, unicitatea şi superioritatea individului în raport cu ceilalţi. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: coachingul, mentoringul, consilierea psihologică, taberele de creaţie, programele pentru dezvoltare personală.

Nevoi de transcendenţă, care corespund nevoilor de contribuţie din vârful piramidei lui Robbins şi nevoilor de misiune din vârful piramidei lui Dilts. Oamenii au nevoie să contribuie la reuşita altora, la dezvoltarea unei comunităţi bazate pe interese comune. Oamenii simt nevoia să lase ceva în urmă prin munca lor, cunoştinţele lor sau banii lor. Exemple de servicii sau produse care se adresează acestei categorii de necesităţi: fondurile de administrare pentru caritate, serviciile de microcreditare (cum este Kiwa.org, care facilitează împrumuturi antreprenoriale pentru oamenii din ţările sărace), programele de serviciu comunitar / în folosul societăţii, programele de voluntariat.

Iniţial, teoria spunea că oamenii îşi îndeplinesc mai întâi nevoile de bază şi abia apoi pe celelalte, dar practica demonstrează că pentru oameni diferiţi, în contexte diferite, unele nevoi superioare (din vârful piramidei) pot fi mai importante decât unele nevoi inferioare (de la baza piramidei).

Astfel, cineva îşi poate sacrifica viaţa pentru a o salva pe a altuia (nevoile se securitate sacrificate pentru cele de transcendenţă), cineva poate prefera să îndure un tranzit nesigur pentru a urma nişte studii (exemplul studenţilor israilieni care îşi riscă viaţa de fiecare dată când merg la universitate să dea examene), cineva îşi poate sacrifica familia atunci când reputaţia îi este afectată de o problemă domestică (nevoi sociale abandonate în favoarea nevoilor de statut). Prin urmare, termenul iniţial de ierarhie, folosit de Maslow, nu mai stă în picioare astăzi. Ordinea în care oamenii îşi îndeplinesc aceste nevoi nu mai depinde nici măcar de factorul cultural, ci de preferinţele şi valorile proprii fiecărui individ. Cu toate acestea, la nivelul unei civilizaţii sau culturi, se pot observa linii determinante.

Îţi mulţumesc!

Happy development!

Ştefan Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Maslow’s Hierarchy of Needs

Piramida nevoilor emoţionale fundamentale după Anthony Robbins

Seria “Piramida nivelurilor neurologice”

 

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


About these ads

Acțiuni

Information

17 responses

23 02 2012
10 întrebări pentru verificarea unei soluţii cu un client « DISCERNE

[...] să se învârtă pentru a avea echilibru în viaţă iar Piramida Nivelurilor Neurologice (1) şi Piramida lui Maslow trebuie să aibă bază şi să fie acoperită pentru a avea congruenţă în [...]

Like

12 08 2012
29 09 2012
ionel

Un articol foarte interesant! Într-adevăr, în zilele noastre omenirea nu mai respectă întrutotul „ordinea” firească a nevoilor și observăm din ce în ce mai multe cazuri în care oamenii se poziționează „anapoda” în piramidă datorită împrejurărilor….

O altă perspectivă interesantă am întâlnit-o și : aici.

Succes și la mai multe articole interesante!

Like

12 11 2012
LItere Stacojii

Foarte interesant articolul, imi place ca ai articole despre psihologie si dezvoltare personala… si eu sunt licentiata in psihologie.

Ceea ce pot sa adaug este ca intr-adevar, de la om la om, nicoile sunt satisfacute si in alta ordine… importanta si-o stabileste fiecare…

Like

26 02 2013
Mihaela Bândar Varzan

Foarte interesant articolul! Mulţumim!

Like

31 05 2013
Rezumatul lunii mai 2013 | DISCERNE

[…] a avut şi un mic record de sărbătorit chiar la începutul lunii: articolul “Piramida lui Maslow” a depăşit 5000 de vizualizări. Cu această ocazie, am republicat un top al celor mai […]

Like

28 02 2014
Un model pentru autocunoaştere din NLP: piramida nivelurilor neurologice | DISCERNE

[…] că îţi spui că seamănă cu Piramida lui Maslow, dar te asigur că nu există nici o legătură directă în afară de faptul că sunt ambele […]

Like

17 05 2014
Lista de articole despre cercetare | DISCERNE

[…] Piramida lui Maslow (10 februarie 2012) […]

Like

7 06 2014
Ce NU este identitatea, partea II | DISCERNE

[…] de definire a identităţii cuiva pleacă din nevoia psihologică de certitudine (Robbins), de securitate (Maslow), de consistenţă (Cialdini). Certitudinea unei continuităţi care creează sensul controlului: […]

Like

13 06 2014
Nivelul identităţii (piramida lui Dilts), partea I | DISCERNE

[…] identitatea răspunde cel mai pregnant nevoii psihologice de semnificaţie (Robbins), de stimă de sine (Maslow), de autoritate (Cialdini), de putere (McClelland). Dar, atunci când românul nu reuşeşte să […]

Like

24 06 2014
Piramida nivelurilor neurologice. Epilog. | DISCERNE

[…] (ca tip motivaţional dezvoltat de McClelland). Pe principiul „cine se recunoaşte, se adună”, Maslow, Dilts şi Robbins afirmă acelaşi lucru: fiecare om are nevoie să aparţină unei comunităţi, […]

Like

23 07 2014
Piramida nevoilor emoţionale fundamentale după Anthony Robbins | Jurnalul Bucurestiului

[…] este similară cu cea de la Maslow, iar necesitatea de contribuţie este implicată în cea de la Maslow, alături de cea spirituală care apare la […]

Like

24 07 2014
Motivaţia, bat-o vina! | DISCERNE

[…] Piramida lui Maslow (10 februarie 2012) […]

Like

2 09 2014
Liviu

Analiza profunda si exeptionala, BRAVO AUTORULUI .

Like

2 09 2014
discerne

Multumesc frumos, daca v-a placut, atunci va invit sa cititi si http://discerne.wordpress.com/2012/02/27/piramida-nivelurilor-neurologice-dupa-robert-dilts/

Like

3 09 2014
19 11 2014
Articole despre stima de sine | DISCERNE

[…] Piramida lui Maslow […]

Like

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 803 other followers

%d bloggers like this: